24 Ore
Legea porcului, amânată. În ce condiții vor putea românii să vândă în continuare porci de Crăciun
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor modifică Ordinul nr. 130/2023, care aprobă Normele specifice de aplicare a Legii nr. 122/2023 (Legea porcului), prin introducerea unei prevederi vizând comercializarea porcilor din gospodărie numai în condiţiile în care un medic veterinar de liberă practică împuternicit de DSVSA judeţene va completa o fişă de examinare clinică, care certifică statusul de sănătate al animalului respectiv, informează ANSVSA, conform Agerpres.
„Susţinerea creşterii tradiţionale a porcului în gospodării şi a proprietarilor de porci din mediul rural este o prioritate a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Creşterea, sacrificarea porcilor în gospodăria ţărănească şi comercializarea acestora nu vor fi interzise. ANSVSA transmite românilor că îşi vor putea sacrifica fără probleme porcii înainte de Crăciun, în propriile gospodării. În acest sens, ANSVSA modifică Ordinul nr. 130/2023, care aprobă Normele specifice de aplicare a Legii nr. 122/2023, prin introducerea unei prevederi prin care se pot comercializa porcinele din gospodărie numai în condiţiile în care un medic veterinar de liberă practică împuternicit de DSVSA judeţene va completa o fişă de examinare clinică, care certifică statusul de sănătate al animalului respectiv (care trebuie să fie identificat şi înregistrat în Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor – SNIIA). Prevederea are în vedere stabilirea stării de sănătate a animalului care urmează a fi comercializat, astfel încât să împiedice mişcarea animalelor care ar putea contribui la răspândirea virusului PPA (pesta porcină africană n.r)”, se menţionează în comunicat, scrie hotnews.ro.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat că a luat decizia ca în perioada sărbătorilor de iarnă atât porcii crescuţi în gospodăria ţărănească, cât şi în gospodăriile populaţiei să poată fi valorizaţi de către persoanele fizice, potrivit News.ro.
Citește articolul integral pe hotnews.ro

24 Ore2025-12-05Mamă și fiică, bătute în casa lor de un buzoian

Politic2025-12-05Buzău sub presiune | AUR caută scandal înainte de alegeri

24 Ore2025-12-05Mii de pachete cu dulciuri de Moș Nicolae în parcul Brătianu în această seară

24 Ore2025-12-05Un bătrân în suferință, ținut ore în șir într-o ambulanță blocată în noroi la Mânzălești.

24 Ore2025-12-05Trei unități de învățământ fac angajări în județul Buzău

24 Ore2025-12-05LECȚIA DE ISTORIE: 152 de ani de la nașterea lui Nicolae Vaschide, geniu uitat al științei românești, născut la Buzău

24 Ore2025-12-05Marcel Ciolacu la final de campanie: „Nu am atacat contracandidații, am prezentat soluții pentru Buzău”

Sport2025-12-05Surpriză în Liga Națională, "U" Cluj învinge HC Buzău








