Conectează-te cu noi

24 Ore

Jandarmii buzoieni, la datorie de Paște

Avatar photo

Publicat

pe

În perioada Sărbătorilor Pascale, Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău, cu sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești, va asigura ordinea publică în zonele unde vor avea loc slujbe religioase ce presupun mari aglomerări de persoane, astfel încât acestea să se desfășoare în condiții de siguranță pentru toți participanții.
Cea mai relevantă misiune, din perspectiva numărului mare al cetățenilor prezenți an de an, va avea loc în zona Catedralei Arhiepiscopale Înălțarea Domnului, unde jandarmii buzoieni vor fi prezenți împreună cu celelalte forțe angrenate în asigurarea măsurilor de ordine și liniște publică.
Le recomandăm persoanelor ce vor lua parte la manifestările organizate în această săptămână să adopte un comportament civilizat, iar dacă sunt însoțiți de copii, să îi supravegheze permanent, să acorde o atenție sporită modului de păstrare a bunurilor și obiectelor personale, să evite implicarea în conflicte de orice natură, să respecte indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine și să solicite sprijin în cazul în care sunt victime sau martorii unor fapte de natură antisocială.
Este deja o tradiție ca un număr mare de buzoieni să aleagă să petreacă ziua de Paște în zonele de agrement ale județului nostru, astfel că efective de jandarmi vor patrula constant în următoarea perioadă în zona Haleș – Ciolanu, pe raza stațiunii Sărata Monteoru, precum și în principalele zone turistice. Prezența jandarmilor montani va avea rol preventiv, atât pentru informarea și îndrumarea turiștilor, cât și pentru menținerea ordinii publice.
Buzoienii ce aleg să petreacă Sărbătorile Pascale la munte sunt sunt sfătuiți să se informeze cu privire la prognoza meteo și itinerarul propus, să nu se aventureze pe trasee turistice fără echipament adecvat, să urmeze traseele marcate, iar în cazul apariției unor situații de dificultate sau risc la adresa integrității, sănătății sau vieții, să solicite ajutorul prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
Jandarmii buzoieni vor fi la datorie pentru a vă asigura climatul de ordine și siguranță publică în perioada sărbătorilor, datoria dumneavoastră, a buzoienilor, este să vă bucurați de spiritul acestor Sfinte sărbători!

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - CS Sporting Lieşti

07-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat

15-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025


Trending