24 Ore
IPJ Buzău: Captură de peste 36.000 de țigarete în centrul Buzăului
REȚINUȚI PENTRU DEȚINERE ŞI COMERCIALIZARE DE ŢIGARETE ÎN AFARA ANTREPOZITULUI FISCAL
În ziua de 22 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au depistat în flagrant mai multe persoane ce ar fi oferit spre vânzare țigarete în zona centrală a municipiului.
Polițiștii au preluat persoanele și le-au condus la poliție în vederea continuării investigațiilor.
Cercetările au fost preluate de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, care au stabilit că persoanele implicate sunt doi bărbați și trei femei, cu vârste cuprinse între 36 și 59 de ani, toți din Buzău.
În urma activităţilor desfăşurate, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor peste 36.000 de ţigarete.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținerea de către o persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr.227/2015 Codul Fiscal.
În urma materialului probator administrat, sub coordonarea parchetului, polițiștii au dispus față de cele 5 persoane reținerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Astăzi, persoanele urmează a fi prezentate parchetului, pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.

Politic2025-12-07Marcel Ciolacu noul președinte al Consiliului Județean Buzău

Politic2025-12-07Constantin Toma: Buzăul trebuie să continue cu proiecte de anvergură

24 Ore2025-12-07Jurnaliști agresați de membrii AUR

Politic2025-12-07MARCEL CIOLACU: Îmi doresc să vină cât mai mulți cetățeni la vot, doar așa apărăm democrația, indiferent cu cine votează








