Conectează-te cu noi

24 Ore

Interes uriaș pentru reabilitarea drumului spre Vulcani. Oferte depuse de 16 companii de construcții

Avatar photo

Publicat

pe

Lucrările de reabilitare a drumului ce face legătura între DN 10 și obiectivul turistic Vulcanii Noroioşi nu vor putea demara mai devreme de lunile aprilie-mai, anul viitor.  Este anunțul președintelui Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, cel care a mărturisit că tergiversarea procedurilor de licitare a acestei lucrări are legătură cu numărul companiilor care au solicitat caietul de sarcini şi s-au înscris la concursul de oferte, scrie campusbuzau.ro.

Astfel, la licitaţia pentru „Drumul Vulcanilor Noroioşi” s-ar fi înscris nu mai puţin de 16 companii şi asocieri, atât din țară, cât și din străinătate.

Astfel, din spusele șefului CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu, reiese că  etapa atribuirii contractului de execuţie s-ar putea vorbi abia spre sfârşitul primăverii.

Proiectul de reabilitare a șoselei care leagă DN10 de Vulcanii Noroioși are o valoare totală  estimată de aproximativ 95 de milioane de euro. Tronsonul, lung de 14,5 kilometri, va fi modernizat cu bani puși la dispoziție de Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Potrivit conducerii Consiliului Județean, lucrarea va fi una complexă, având în vedere relieful din zonă. Se vor consolida maluri, vor fi executate poduri dar şi lucrări pentru drenaj, intervenţii necesare în contextul traversării unor zone cu predispunere la alunecări de teren.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

18:00
Fotbal, SUPERLIGA

Gloria Buzău - AFC Unirea 04 Slobozia

10-05-2025 , Scor: 0-3
00:00
Fotbal, SUPERLIGA

AFC UTA Arad - Gloria Buzău

17-05-2025 , Scor: 0-0
18:00
Fotbal, LIGA3

CSM Adjud 1946 - CSM Râmnicu Sărat

16-05-2025 , Scor: 5-1
18:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - AFC Viitorul Onești

24-05-2025 , Scor: 1-4
12:00
Fotbal, LIGA4

CS Carpati Nehoiu - ACS Montana Patarlagele

10-05-2025 , Scor: 4-0
12:00
Fotbal, LIGA4

FC Petrolul Berca - CS Carpati Nehoiu

17-05-2025 , Scor: 0-5
12:00
Fotbal, LIGA4

CS Carpati Nehoiu - ACS Gloria Vadu Pasii

24-05-2025 , Scor: 1-0


Trending