Incident neplăcut, sâmbătă seară, la spectacolul „Pe de altă parte”, prezentat pe scena sălii mari a Consiliului Județean din Buzău, avându-i ca protagoniști pe actorii Carmen Tănase, Marius Manole și Maria Obretin. Un spectator a fost evacuat din sală cu intervenția polițiștilor, după ce a perturbat grav reprezentația prin fluierături, comentarii nepotrivite și lipsă evidentă de respect față de actori. Autoarea textului piesei, Lia Bugnar, a intervenit revoltată și a solicitat oprirea spectacolului până la rezolvarea incidentului.
Situația a fost detaliată pe Facebook de către Costin Staicu, care a preluat mărturia unei spectatoare, prezentă la eveniment.
Întreaga atmosferă a fost marcată și de alte manifestări nepoliticoase din partea publicului, incluzând zgomote constante, telefoane mobile care sunau insistent, comentarii la replicile actorilor și chiar tentative ale spectatorilor de a interveni vocal în desfășurarea piesei, scrie jurnaluldebuzau.com.
Evenimentul a generat tristețe și dezamăgire profundă printre spectatorii care apreciază teatrul și respectul față de artiști, subliniind din nou necesitatea unei educații adecvate în spațiul public. În final, autorul postării și-a exprimat regretul și a cerut scuze artiștilor afectați de comportamentul inadecvat al spectatorilor.
Postare Facebook Costin Staicu:
Am preluat acest text pentru că mi-a amintit de ce am vrut să plec din Buzău de la vârsta de 13 ani când m-am decis să vin în București la liceul de informatică (erau doar 5 în țară în 1981). De aici cuvintele nu-mi mai aparțin.
Am trăit în seara asta cea mai tristă experiență a mea ca spectator de teatru și insist s-o povestesc pentru că-n mintea e important să fac asta.
La Buzău. Spectacolul ”Pe de altă parte” după un text al Liei Bugnar. Cu doamna Carmen Tănase, Marius Manole și Maria Obretin. Întrucât mi-s dragi toți 3 și știu că Lia scrie bine am decis că merită drumul de la Focșani la Buzău, mai ales că, nah, sâmbătă seara.
Începe spectacolul, firește cu o mică întârziere să se potolească vânzoleala din sală și oamenii care intră la și cinci.
Doamna Carmen Tănase (personajul Olga – veți înțelege!) dormitează într-un fotoliu. Cu ochii închiși. În scenă intră aerian și adorabil Marius. Liniște. Merge, se plimbă, se duce spre Olga. Doarme. Liniște în continuare. Din sală se aude un fluierat. UN FLUIERAT, oameni buni! Ok, nimeni nu clipește pe scenă, continuă. Aceeași liniște cu Marius plimbându-se, studiind camera, verificând-o pe doamna Olga de puls. 
Din sală, al doilea fluierat. Câțiva oameni se întorc spre om și-l sâsâie. Vine și al treilea fluierat…Deja era penibil.
Din sală, al doilea fluierat. Câțiva oameni se întorc spre om și-l sâsâie. Vine și al treilea fluierat…Deja era penibil.Moment în care, firește, Lia Bugnar cedează, se ridică de unde era în spatele sălii și strigă: ”Oprim! Nu se poate așa ceva!” 
Merge spre domnul care fluiera și-l întreabă:
Merge spre domnul care fluiera și-l întreabă:– De ce faceți asta?
– Pentru că așa se face.
– Nu, nu se face așa. Deranjați actorii și pe ceilalți spectatori și nu putem continua în acest mod.
Mă rog, alte discuții contradictorii care se termină cu Lia încercând să salveze situația:
– Putem să mergem cu spectacolul înainte? Promiteți să nu mai faceți asta?
Nfine, se reia. Câteva secunde de liniște apoi doamna Olga deschide ochii, îl observă pe Marius în camera ei și tună:
”Banii sau viața?”
Din sală, strigăt, același domn: VIAȚAAA!!
Firește, se oprește spectacolul din nou. Vreme de 25 de minute a fost un circ de neimaginat. Lia care îi spunea omului să plece din sală că i se dau banii înapoi fără nicio problemă. Oamenii din sală care urlau să-l dea afară că ”ei AU PLĂTIT BILET!!!”. Personalul sălii care încerca să convingă omul să iasă din sală (el refuza). Marius de pe scenă care striga oamenilor să nu-l bruscheze, să nu fie violenți cu el, să încerce să-l înțeleagă că poate are și el o problemă….Un domn ”inteligent” căruia i-a venit fabuloasa idee să-i smulgă telefonul din mână și să plece cu el în speranța că bărbatul se va ridica și va ieși să-și recupereze telefonul…Doamnele din jurul meu care comentau vehement: ”Eu nu stăteam la discuții cu el, îl zburam de nu se vedea” sau ”Nu puteau, dom’le, să-l îmbrâncească un pic spre ieșire?” sau ”Pierdem noi timpul pentru un nebun”…
Mă rog, totul s-a finalizat cu intervenția poliției care l-a scos din sală.
Ce-a făcut doamna Carmen Tănase în tot timpul ăsta? A rămas neclintită în fotoliul ei, privea blocată la tot acest circ și pe obraji îi curgeau lacrimile. M-au ars la suflet lacrimile alea….
Spectacolul s-a reluat cu domnul dincolo de ușă urlând vehement la polițiști….
E un spectacol plin de emoție și care te trece de la râs la plâns într-o secundă. E frumos din 7 milioane de motive și trist tot din atâtea. O să spun doar că e despre impactul cuvintelor noastre asupra oamenilor, deși are multe alte fațete. L-aș revedea cu drag în alt context.
Dar nu scriu acum pentru a vorbi despre spectacol. Ci despre educație. Vorbim atât despre nevoia de educație, dar hai să începem cu asta mică, cu mersul la teatru.
În seara asta, dincolo de tot circul de la început, am avut așa:
– Aparent, 80% dintre buzoieni erau afectați de un virus gripal care îi făcea să tușească mult. O tuse cumva mai molipsitoare decât căscatul, tușea unul, se antrenau alți 4. Pe toate tonurile. Tuse seacă, tuse productivă, dres gâtul, hârâit flegma din gât, suflat muci, tot tabloul. Efectiv, în seara asta la Buzău, a fost festivalul tusei 2025.
– Omul de lângă mine care nu doar că și-a desfăcut tacticos o bomboană, dar, uitând probabil unde se află, a foșgăit nenorocitul ăla de ceolofan mai bine de un minut. Ne-am întors cel puțin 4 persoane spre el, cu privirea aia de mai termină dracului, nimic. Nicio reacție.
– S-a băut suc. Înțeleg, hidratare. Dar măcar ia naibii unul neacidulat ca să nu mă fâsâie în timpul spectacolului.
– S-a comentat ca la film. Multe replici de pe scenă erau urmate de comentariile oamenilor din jurul meu: I-auzi, mă!! Zice de aia care….
– S-a și cântat. Are Marius un moment în care trebuie să cânte un cântecel și lasă impresia că nu-l știe foarte bine sau e doborât de emoții. Nicio problemă, l-au ajutat niște oameni din public care știau textul și voiau momentul lor de glorie.
– Și, firește, clasicul telefon care sună acut.
Ce-am simțit? RUȘINE și o tristețe îngrozitoare. Poate pentru că iubesc atât de mult teatrul, o seara ca asta mă doare de nu pot descrie.
Teatrul e emoție. Punct. Fiecare mișcare, fiecare respirație, fiecare oftat, fiecare frământat de mâini…Înseamnă ceva. Nu sunt degeaba. Sunt gândite, lucrate, repetate, au rolul de a-ți transmite ție, spectatorul, emoția aia pentru care se presupune că ți-ai mișcat curul acolo. Teatrul nu e Netflixu tău de acasă și nici cinema. Nu poți să ronțăi bomboane, să fâsâi sucul, să behăi, să COMENTEZI, să intervii.
Bogdan îmi spunea odată că, în serile bune, aerul din sală VIBREAZĂ. Toți oamenii din sală respiră în același ritm. Își țin respirația în același moment. Emoția devine de o intensitate fizică, o simți în tot corpul, smulge din tine bucăți de suflet și le reconstruiește, nu-ți dai seama, efectiv nu realizezi când țâșnesc lacrimi din ochii tăi, atât de puternică e trăirea.
Oamenii ăia de pe scenă, actorii, MUNCESC pentru asta. Și nu e o muncă ușoară deloc. Au nevoie de o stare anume ca să-ți transmită ție emoția aia, să plângă în hohote sau de o liniște deplină ca să coboare vocea într-un moment sensibil. Se descompun, se dezintegrează, praf din oaselor lor e in scândurile scenei și bucăți din sufletul lor pleacă cu tine, spectatorul, acasă.
Ori asta MERITĂ RESPECT. Pentru că ei muncesc de le ies ochii pentru asta, vin acolo și joacă pentru tine și atunci când au copilul bolnav și atunci când, poate, au un părinte mort pe masă. Pentru că te respectă pe tine, plătitorul de bilete.
Trist, îngrozitor de trist. Am plâns de rușine și de nervi și de frustrare. N-am trecut în viața mea prin așa ceva și n-am stat niciodată în mijlocul unui public mai nesimțit și mai needucat. Îmi pare rău că sunt așa directă, dar nu pot să îmbrac acest adevăr în niște cuvinte mai civilizate.
Să ne iertați, oameni din teatru!
