Conectează-te cu noi

Administrație

Încheierea unui capitol de peste trei ani ca subprefect al județului Buzău | Mesaj de final de mandat

Avatar photo

Publicat

pe

⏳Închei astăzi o perioadă de peste trei ani în care am avut onoarea de a ocupa funcția de subprefect al județului Buzău – ani de muncă, responsabilitate și dedicare pentru comunitatea noastră.

A fost o călătorie intensă, cu provocări, decizii dificile și momente care m-au modelat atât profesional, cât și personal. Am învățat că administrația înseamnă, mai presus de orice, OAMENII – cei care își pun încrederea în noi, cei alături de care lucrăm zi de zi și cei pentru care fiecare măsură contează.

Sunt recunoscător tuturor celor care au avut încredere în mine și pentru tot ceea ce mi-au oferit acești peste trei ani: experiență, lecții valoroase și oportunitatea de a contribui la deciziile importante pentru județul nostru.

🔜 Dar acesta nu este un sfârșit, ci doar o etapă. Sunt tânăr, urmează noi provocări, unde îmi voi canaliza toată energia, priceperea și experiența, acolo unde urmează să activez.

Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați fost alături – familie, colegi, șefi de instituții, parteneri și cetățeni ai județului Buzău. 🙏

Vă voi rămâne alături în continuare și voi răspunde oricând apelului dumneavoastră! – Constantin Cristea, subprefect au județului Buzau 🤝

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - CS Sporting Lieşti

07-11-2025 , Scor: 2-4
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat

15-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025


Trending