Cultural/Educație
Început de an școlar la Seminarul Teologic din Buzău
Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău a găzduit luni, 16 septembrie 2024, festivitatea de deschidere a noului an școlar pentru elevii Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul”. Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit o slujbă de Te Deum, împreună cu pr. prof. Cristian-Marius Dima – directorul Seminarului Teologic buzoian, și pr. Dan Necula – consilier eparhial la Sectorul Învățământ și activități cu tineretul, scrie arhiepiscopiabzvn.ro.
La eveniment au luat parte dl Constantin Toma – primarul municipiului Buzău, dna prof. dr. Daniela Palcău – inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Buzău, dna prof. Doina-Simona Furtună – inspector școlar pentru managementul resurselor umane, dl prof. Robert-Mugurel Roșioru – inspector școlar pentru disciplina Religie în cadrul ISJ Buzău, pr. Alin-Leontin Balica – consilier eparhial la Sectorul Administrativ-bisericesc, cadrele didactice ale unității școlare, elevii și preșcolarii Seminarului, precum și părinții lor.
După slujba religioasă, cuvântul a revenit părintelui director al școlii teologice buzoiene, care a prezentat noile începuturi, realizări și proiecte în desfășurare, mulțumind tuturor factorilor implicați în susținerea schimbărilor în bine de la Seminar: Centrul Eparhial, Primăria Buzău și Inspectoratul Școlar Județean.
„Prin generozitatea Centrului Eparhial și implicarea directă a Înaltpreasfinției… citește articolul integral pe arhiepiscopiabzvn.ro.

24 Ore2025-12-07ACUM: O conductă de gaze a luat foc | Peste 200 de persoane evacuate

Sport2025-12-06LIGA4 Buzău | Rezultatele etapei a XV-a pauză/final

24 Ore2025-12-06Oameni aproape de oameni - Compania de Apă Buzău intervine în criza apei din Prahova

24 Ore2025-12-06Dr. Emilia Frone: Excelență și grijă în oftalmologie la Optimed Buzău

24 Ore2025-12-06MUNICIPIUL BUZĂU: Doar o singură farmacie deschisă NON-STOP

24 Ore2025-12-06De la Viperești la Academia Română | Destinul profesorului Ștefan Bârsănescu

24 Ore2025-12-06Bencomp lansează ușa din WPC cu design modern și durabilitate

24 Ore2025-12-06Clinica Angi San își extinde echipa: Dr. Nicolae Mihai, noul specialist în chirurgie plastică și estetică din Buzău








