24 Ore
Ilie Bolojan anunță noile măsuri fiscale. Vezi care sunt acestea!

Premierul Ilie Bolojan a prezentat, joi, noile măsuri fiscale menite să acopere din deficitul bugetar, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Anunțul vine în urma unor noi discuții cu reprezentanți ai Comisiei Europene și după ce, în cursul acestei zile, partidele din coaliție au avut noi negocieri pe seama acestor măsuri, creșterea TVA și CASS pentru pensiile peste 3.000 de lei fiind printre temele „fierbinți”.
Deficitul bugetar și absorbția de fonduri europene, priorități
„Suntem în fața unui pachet care propune o corectare a deficitului bugetar pe care-l înregistrează țara noastră”, a spus Ilie Bolojan. „Deficitul și absorbția fondurilor europene sunt cele două urgențe pe care le avem de gestionat în perioada următoare”, a arătat el
„Trebuie să le explicăm oamenilor cât de gravă e situația. Din 100 de lei încasați din taxele și impozitele de la cetățenii României, România a cheltuit cam 132 lei, deci cu 32 de lei în plus, pe care evident că i-a împrumutat. Vă rog să vă gândiți dacă o familie care ar cheltui în fiecare lună cu 30% în plus, cât ar putea rezista și extrapolați această situație la nivelul unei țări. Nu mai putem continua în felul acesta”.
Bolojan a spus că neluarea unor măsuri fiscale imediate „ar duce la incapacitatea de plată a statului român”, creditorii nu ne-ar mai împrumuta „și deci nu am mai putea acoperi cheltuielile statului, implicit salariile și pensiile”.
Risc de „recesiune brutală”
„Accesul la fondurile europene e condiționat de măsuri. Nu am putea continua jumătate dintre investițiile pe care azi le avem în curs”, a spus Bolojan.
Mai mult, premierul a insistat că, prin neluarea unor măsuri, România ar fi încadrată la categoria „Junk”, nerecomandată investițiilor, și „am intra într-o recesiune brutală”, ceea ce ar însemna pierderi de locuri de muncă, moneda națională care s-ar deprecia masiv și „nu ne putem permite asta”.
”Avem o evaziune fiscală importantă și o fraudare a fondurilor publice”, a spus el, arătând că evaziunea este și o cauză a neîncasării fondurilor la buget, dar este și un efect, căci cetățenii, când văd că fondurile nu sunt cheltuite corect, au tendința să nu-și plătească obligațiile.
„Ajustarea nu poate fi făcută doar pe cheltuieli, ci va fi un mix de reduceri de cheltuieli și creștere de venituri la buget”, a spus premierul.
„Numărul de angajați din sectorul public este mult prea mare față de numărul de contribuabili” și „este important să creștem numărul de oameni care lucrează în economia reală”, a mai spus el.
3 etape, 3 pachete de legi
Bolojan a anunțat că reforma fiscală urmează să fie făcută în 3 etape în această vară.
Prima etapă asumată de Guvern va fi realizată „în așa fel în cât să răspundem unei urgențe, de a recâștiga încrederea în România, nu doar din punct de vedere al cetățenilor noștri, dar mai ales pentru a recâștiga încrederea piețelor, astfel încât creditele pe care le ia România, investițiile în fondurile europene, să fie la un nivel acceptabil, care să ne permită să funcționăm”.
Cel de-al doilea pachet – cu reduceri de cheltuieli și reforme – care va fi adoptat la finalul lunii iulie – va completa primul pachet, „dar se va concentra pe corectarea nedreptăților, inechităților și îndeplinirea jaloanelor astfel încât să putem accesa fondurile europene”.
Premierul nu a dat detalii concrete despre cel de-al treilea parchet, însă el ar urma să fie implementat tot pe parcursul acestei veri.
Crește TVA
În premieră, Ilie Bolojan a anunțat clar că, de la 1 august, TVA va crește.
”Mâine, miniștrii vor detalia aceste propuneri. Vom reașeza cota TVA la două cote. Azi avem 3 cote – de 5, 9 și 19%. Cele două cote care vor rămâne sunt 11% și 21%”, a spus Bolojan.
Premierul a spus că la cota redusă rămân medicamentele, alimentele, apa pentru irigații, cărțile, lemnele de foc și energia termică. „Propunem ca și HoReCa să rămână la acest nivel”.
Creșterea accizelor
Bolojan a anunțat joi și creșterea accizelor: Creștere de 10% pentru băuturi alcoolice, combustibili, pentru țigări.
Creșterea numărului de contributori la CAS
În ce privește creșterea numărului de contribuabili la sistemul de sănătate, măsurile înseamnă două direcții: aplicarea CASS la pensiile mai mari de 3.000 lei și eliminarea unor excepții, „în așa fel încât să creștem numărul de contribuabili de la puțin peste 6 milioane la peste 8 milioane de contribuabili”.
„La o pensie de 4.000 lei se va plăti 10% pe diferența dintre 4.000 și 3.000, adică 100 lei raportat la 1.000 de lei”, a exemplificat Bolojan.
Aceste măsuri vor intra în vigoare de la 1 august 2025.
Taxarea suplimentară a capitalurilor
De la 1 ianuarie, se anunță majorarea impozitului pe dividende de la 10 la 16%, precum și creșterea imopozituli pe proprietăți.
„Vom taxa profiturile băncilor. Consider că pot contribui cu sumă mai mari la veniturile bugetului de stat”.
„Vom suprataxa toate câștigurile din jocurile de noroc, astfel încât să încasăm cu cel puțin 30% mai mult din această categorie de venituri”.
„Ca măsură temporară, vom propune ca și anul viitor, pensiile și salariile din sectorul public să rămână plafonate”.
Bolojan a detaliat și măsuri din Educație. „Vom propune creșterea normei didactice cu 2 ore în învățământul preuniversitar și universitar. Asta înseamnă că din cele 40 de ore pe săptămână pe care un cadru didactic trebuie să le petreacă la clasă, în loc de 16 ore va preda 18 sau în loc de 18 va preda 20. Măsura nu afectează drepturi salariale din Educație, dar se vor reașeza numărul de ore predate. Numărul de ore care sunt azi la plata cu ora – peste 30.000 de norme didactice în total -, va fi mult mai redus. Foarte probabil se va reduce la jumătate și statul va face niște economii, care vor fi direcționate tot către Educație anii viitori”.
Reforma burselor
„În ultimii ani a fost o creștere care nu poate fi suportată a burselor mai ales pentru elevi. Acum 3 ani aveam o sumă totală pentru burse de 188 milioane lei, iar anul trecut și anul acesta am ajuns la o sumă de 4,7 miliarde lei. Deci este o creștere de zeci de ori și, în afară de faptul că e o sumă foarte mare, pe care nu ne-o putem permite, am ajuns ca printr-o aplicare neconormă să avem clase întregi care au burse de merit, cu medii de peste 9.50, dar care la Bacalaureat au note de 5 sau 7 sau care – mai rău, nu-și iau bacalaureatul. Când s-a făcut notarea corectă? Nu mai știm ce înseamnă meritul”, a adăugat Bolojan.
Premierul a spus că vor rămâne două tipuri de burse: „Vom rămâne cu bursele de merit – dar acordate pe merit într-un număr limitat – și bursele sociale, alocate pe criterii care țin de sprijinirea copiilor care provin din familii defavorizate”.
„Acestea sunt principalele prevederi care sunt cuprinse în pachetul 1, care va fi prezentat începând de mâine”, a arătat Bolojan.
Etapa 2 a reformei
Prim ministrul a spus că etapa 2 a reformei – programată pe finalul lunii iulie – va viza eliminbarea unmor inechități și va veni cu completări ce țin de pensiile speciale, un jalon din PNRR, reforma instituțiilor autofinanțate (prin reducerea cheltuielilor și reorganizări la instituții ca ASF, ANCOM, ANRE), reforma companiilor de stat (cheltuieli mai eficiente, reducerea subvențiilor și asigurarea transparenței și performanței), reforma cheltuielilor din administrațiile publice locale și reanalizarea unor sporuri care sunt aplicate în cascadă.
„Avem ministere care și-au aplicat sporuri de câte 50%, 45% și practic prin două operațiuni și-au dublat salariile. Dar n-ar fi fost asta problema dacă apelurile de proiecte pe fonduri europene ar fi fost lansate la timp – dar nu sunt – dacă evaluarea proiectelor s-ar fi făcut repede și dacă absorbția fondurilor europene ar fi într-un grafic care să ne asigure confortul că le vom absorbi pe toate. Dar nu suntem în această situație”, a spus Bolojan.
INQUAM PHOTOS / George Călin
Șef nou la ANAF
În aceeași conferință de presă, premierul a anunțat și că, împreună cu ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a decis schimbarea conducerii ANAF.
„Azi am numit o nouă conducere la ANAF, așa încât, stabilind criterii de performanță, să combatem evaziunea fiscală și să luptăm pentru cheltuirea corectă a banilor publici și pentru combaterea fraudării acestora”, a spus Bolojan, fără să pomenească numele noilor șefi.
Presa centrală scrie că noul președinte al ANAF este Adrian Nicușor Nica, actualul șef al Corpului de control al premierului, numit în ianuarie 2024 de Marcel Ciolacu. Europa Liberă notează că din 2008 până în 2014, Nica a fost pe rând director al Direcției Mari Contribuabili din ANAF, director al Inspecției Fiscale, șef al Corpului de Control al Ministerului Transporturilor și membru în consiliile de administrație de la mai multe companii de stat. Din decembrie 2014 și până în ianuarie 2024, Nica a fost managerul departamentului de control din Hidroelectrica.
Vor fi tăiați bani de la partide?
Întrebat dacă vor fi tăiați bani din subvențiile alocate partidelor, Bolojan a dat asigurări că da și a promis că această măsură se va regăsi în hotărârile viitoare ale Executivului.
„Prin rectificarea bugetară veți vedea și această măsură pe care o voi susține. Toată lumea trebuie să fie parte a acestui efort”, a spus Bolojan.
Chestionat dacă are în vedere un anumit procent, Bolojan a evitat să avanseze unul. „Voi propune o reducere a subvențiilor pentru partide. Ele au scăzut foarte mult față de anul trecut. Dar cred că și partidele politice și cei care au câștiguri bune din companiile de stat trebuie să fie parte din acest efort, pentru că au avut de câștigat foarte mulți ani și nu mai poate continua lucrul acesta”, a spus premierul.
Cum răspunde protestelor?
Întrebat de jurnaliști dacă va fi modificat acest pachet având în vedere protestele din sectorul bugetar, Bolojan a spus că nu exclude ajustarea acestora.
„Cei din sănătate – cadrele medicale – nu au niciun motiv să facă grevă, pentru că nu le sunt afectate drepturile salariale. Există doar personalul TESA, care e afectat de sporuri de condiții vătămătoare. Nu există niciun motiv să facă grevă, dar, sigur, sunt deciziile sindicatelor. Am avut un contact și mâine sau poimâine cu siguranță ne vom vedea”.
„Soluții magice, care să însemne reduceri de deficit fără acest mix, nu există”, a mai spus el.
Nedreptățile, inechitățile vor fi corectate
Întrebat despre recâștigarea încrederii din partea cetățenilor și reanalizarea pensiilor speciale și a sporurilor, Bolojan a spus că primul pachet de măsuri gândit și asumat de Guvern, pachetul de bază, răspunde urgenței de a da un semnal partenerilor că România este o țară stabilă.
„Componentele care țin de echitate, de corectarea unor nedreptăți – care nu pot fi rezolvate de pe o zi pe alta și necesită modificări de legi au nevoie de timp”, a spus el.
”Pachetul 2 va putea fi adoptat tot printr-o formulă de asumare a răspunderii. Cu cât îl adoptăm mai repede, cu atât este mai bine pentru România”
„Unde vom constata lucruri care ies în decor, vom corecta lucrurile”, a dat el asigurări.
Între altele, Bolojan a spus că au fost depuse sesizări și la Parchet – cum ar fi în cazul Salinei Praid și, dacă va fi cazul și în cazul Exim Bank, „pentru a corecta nedreptăți sfidătoare pentru cetățenii țării noastre”.
Programele AFM, suspendate pentru anul acesta
Întrebat despre investiții, Bolojan a spus că „în cursul lunii iulie, vom închide partea de reanalizare a investițiilor”.
În context, premierul a anunțat că „o bună parte” dintre programele Administrației Fondului de Mediu „vor fi suspendate anul acesta”, urmând ca în toamnă Executivul să facă o analiză – pentru anul viitor – pentru a putea programa din timp și reașeza investițiile.
Disponibilizări în aparatul de stat
Întrebat când vom vedea primele disponibilizări și unde, Bolojan a răspuns: „Eu nu cred că e bine să aruncăm procente în piață, pentru că nu este corect. Situațiile sunt diferite de la instituție la alta. Corect este să calculăm corect nevoile de personal, pentru ca instituția să funcționeze bine, cu cât mai puține cheltuieli. Și eu sper că acest lucru să se facă în toate instituțiile publice din România”.
Bolojan a spus că „se face acest calcul” și în ce privește Cancelaria prim-ministrului. „După ce se face acest calcul corect și dacă se ajunge la o reducere de personal – cu personalul care a rămas, fără să ne aducem prietenii în plus, fără să crească ca un acordeon – lucrurile or să funcționeze nu spun la fel de prost, ci mult mai bine. Dar asta urmează să fie anunțat în zilele următoare”, a spus el.
Bolojan a dat asigurări că „tot ce este în coordonarea mea directă va urma această linie”, a evaluării personalului. „Dacă noi, cei care suntem direct responsabili, nu dăm un exemplu, e foarte greu de așteptat de la alții să facă ceva”.
Fiecare are o răspundere
Întrebat ce i-ar spune fostului premier Marcel Ciolacu în legătură cu ceea ce a găsit la Guvern, Bolojan a evitat un răspund tranșant.
„Orice s-ar spune, situația în România este dificilă”, a spus el, adăugând că fiecare om care a fost pe o funcție de decizie în ultimii ani are o răspundere, direct proporțională cu înălțimea funcției și poate durata funcției. „Dar astăzi nu e vremea de aruncat cu pietrele, ci să facem ceea ce trebuie și să nu mai repetăm greșeli”.
De asemenea, premierul nu a dat detalii legat de fondul de rezervă al Guvernului.
„Concentrarea în aceste zile a fost să luăm măsurile în regim de urgență pentru a salva România de un risc iminent de incapacitate de plată și pentru a pregăti urgentarea absorbției fondurilor europene”, a spus el.
Conferința de presă susținută de Ilie Bolojan: https://www.youtube.com/live/rJb2cCbjd8M?si=diEssex22XCPG_BG
- Național2025-07-02
ACUM: Flăcările cuprind aprox. trei hectare de pășune împădurită la Brăești
- Sport2025-07-02
Oana Matache aleargă la Buzău 21k pentru un centru dedicat părinților
- Administrație2025-07-02
12 străzi din Buzău, cu parcări cu plată și tarifare progresivă. Măsură pentru fluidizarea traficului
- 24 Ore2025-07-02
„Acarul Păun” – expresia născută dintr-o tragedie feroviară petrecută la Buzău
- Administrație2025-07-02
COSTEL VÎNĂTORU: Fermierii au acces la date meteo GRATUITE în timp real
- 24 Ore2025-07-02
Protest la Buzău: Sute de finanțiști cer salarii decente și oprirea tăierilor de sporuri
- 24 Ore2025-07-02
Ilie Bolojan anunță noile măsuri fiscale. Vezi care sunt acestea!
- Sport2025-07-02
Etapa de la Vulcanii Noroioși va purta numele lui Mihai Leu