24 Ore
❆❆❆ Iarna din calendar se face, în sfârşit, simţită şi în realitate | ANM anunţă strat de zăpadă de peste 10 cm
Iarna din calendar se face, în sfârşit, simţită şi în realitate. Un cod galben de vânt, polei şi viscol va îngheţa jumătate de ţară începând din această seară. Marţi nu vom mai avea temperaturi pozitive decât pe alocuri. În general, maximele vor fi între -8 şi 0 grade. Nopţile vor fi geroase în aproape toată ţara, iar meteorologii se aşteaptă la un strat de zăpadă de 10 centimetri.
Aşteptăm chiar ger, temperaturi sub -10 grade, în Maramureş în Transilvania, în mare parte din Moldova e posibil să atingem chiar valori de -18… -20 de grade. Vom vorbi şi de precipitaţii, la început ploi, dar care se vor transforma destul de repede, pe măsură ce aerul rece pătrunde, în lapoviţe şi ninsori, Mihai Timu, meteorolog
România, lovită de un vortex polar săptămâna viitoare. Toată săptămâna viitoare, ţara va fi sub efectul vortexului de origine polară. Vântul va bate puternic în jumătatea estică, iar la munte vom avea ninsori abundente. Stratul proaspăt de zăpadă va fi de până la 15 centimetri. Şi Capitala are parte de o prognoză specială. Mâine şi poimâine, vremea se va răci simţitor. Va fi mai frig cu 10 grade Celsius, după ce am avut una dintre cele mai călduroase dimineţi de 6 ianuarie din instorie. Valul de aer polar vine din vestul Europei. În Marea Britanie şi Germania a adus inundaţii şi nămeţi.

24 Ore2025-12-05Mamă și fiică, bătute în casa lor de un buzoian

Politic2025-12-05Buzău sub presiune | AUR caută scandal înainte de alegeri

24 Ore2025-12-05Mii de pachete cu dulciuri de Moș Nicolae în parcul Brătianu în această seară

24 Ore2025-12-04Marcel Ciolacu trage un semnal de alarmă: Banca de Gene de la Buzău, în pericol din cauza lipsei de personal

24 Ore2025-12-05Trei unități de învățământ fac angajări în județul Buzău

24 Ore2025-12-05Un bătrân în suferință, ținut ore în șir într-o ambulanță blocată în noroi la Mânzălești.

24 Ore2025-12-05LECȚIA DE ISTORIE: 152 de ani de la nașterea lui Nicolae Vaschide, geniu uitat al științei românești, născut la Buzău

Sport2025-12-05Surpriză în Liga Națională, "U" Cluj învinge HC Buzău








