Cultural/Educație
Hramul Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Focșani
Singura biserică din Focșani aflată sub ocrotirea Sfinților Împărați Constantin și Elena și-a sărbătorit duminică, 21 mai 2023, ocrotitorii spirituali. Cu prilejul hramului, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie și o slujbă de pomenire pentru ctitorii și binefăcătorii sfântului lăcaș, mutați la Domnul, apoi a binecuvântat capela mortuară din vecinătatea bisericii, scrie arhiepiscopiabzvn.ro.
Împreună cu Înaltpreasfinția Sa au slujit: pr. Valentin-Bogdan Ene, consilier eparhial; pr. Aurel Boțan, protopop al Protoieriei Focșani I; pr. paroh Daniel Alban; pr. Vasile-Gabriel Gherghe, de la Parohia „Sfântul Nicolae” din Buzău, și pr. Ioan Ploscaru, de la Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Focșani.
În omilia rostită, Ierarhul locului a vorbit despre rolul determinant al Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena, în istoria Bisericii creștine și, totodată, a evidențiat sensurile duhovnicești ale pasajului evanghelic din Duminica a 6-a după Paști (Ioan 9, 1-38), care ne prezintă minunea vindecării orbului din naștere.
La momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, tânărul George Oprea, absolvent de Teologie Pastorală, a fost hirotonit în treapta de diacon.
Sărbătoarea s-a încheiat cu sfințirea capelei mortuare a parohiei, în urma finalizării lucrărilor de renovare și împodobire cu pictură nouă a lăcașului, realizate între anii 2017-2023…. citește articolul integral pe arhiepiscopiabzvn.ro.

24 Ore2025-12-09ACUM: Doi pietoni accidentați de un autovehicul în municipiul Buzău

24 Ore2025-12-09Accident pe o stradă din Buzău. Doi elevi au fost loviți de o mașină

24 Ore2025-12-09Oana Matache preia mandatul de deputat de la Marcel Ciolacu

24 Ore2025-12-09Urșii și lupii fac ravagii în localitățile din județul Buzău

24 Ore2025-12-09MEGA REDUCERE | Vino cu clasa la patinoar în "Săptămâna Altfel"

24 Ore2025-12-09REVELION 2026 LA BERĂRIE – EXPERIENȚA CARE ÎȚI RIDICĂ ADRENALINA!








