Cultural/Educație
Geoparcul UNESCO „Ținutul Buzăului”, sub lupa experților internaționali. Specialiștii revin, în curând, la Buzău
Pregătiri, la Buzău, pentru vizita de revalidare a Geoparcului Internațional UNESCO “Ținutul Buzăului”, programată pentru anul viitor. În 2025, experții UNESCO vor ajunge la Buzău pentru a verifica ce s-a schimbat în Ținutul Buzăului după declararea oficială a acestui teritoriu drept geoparc internațional, scrie sansanews.ro.
“La o perioadă de 4 ani, experții UNESCO revin în geoparc să vadă ce s-a făcut, ce se va face în continuare. Așa este regulamentul, la fiecare 4 ani se face reevaluarea”, a subliniat președintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.
Până atunci, conform regulamentului UNESCO, trebuie parcurși mai mulți pași. Primul a fost făcut de consilierii județeni, care au aprobat un proiect de hotărâre prin care administrația județeană se angajează să susțină în continuare proiectul geoparcului.
“Obținerea statutului de Geoparc Internațional UNESCO în aprilie 2022 pentru arealul teritorial al celor 18 unități administrative menționate la art. 1 al proiectului de hotărâre a reprezentat o realizare notabilă pentru Consiliul Județean Buzău și partenerii săi Universitatea din București – Facultatea de Geologie și Geofizică, Asociația „Ținutul Buzăului” – persoană juridică de drept privat și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Ținutul Buzăului”. Validarea statutului de Geoparc al „Ținutului Buzăului” expiră în aprilie 2026. Prin proiectul de hotărâre inițiat ne exprimăm intenția… citește articolul integral pe sansanews.ro.

24 Ore2025-11-04Accident grav – Un moped electric a fost lovit de un camion

24 Ore2025-11-04O femeie reținută după ce a fost prinsă furând dintr-o locuință din Buzău

24 Ore2025-11-04Parcare în fața casei. Abonament de 100 de lei/lună

24 Ore2025-11-04Traficul dirijat pe DN2E85 din cauza unei coliziuni între autocamioane

24 Ore2025-11-04Trafic îngreunat pe Autostrada A7 în urma unui accident. O persoană rănită

24 Ore2025-11-04Trafic îngreunat pe DN2 - DOUA CAMIOANE S-AU CIOCNIT

24 Ore2025-11-04Bărbat din Cislău, prins beat și fără permis la volan, ajunge în arest

24 Ore2025-11-04Proiect major al ADI ECO Buzău 2009 pentru colectarea selectivă – pubele gratuite în tot județul








