Conectează-te cu noi

Național

Generalul Gheorghiţă Vlad este învestit în funcţia de şef al Statului Major al Apărării într-o ceremonie solemnă

Avatar photo

Publicat

pe

Joi, generalul Gheorghiță Vlad a fost învestit în funcția de șef al Statului Major al Apărării, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” din București. La eveniment au fost prezenți ministrul Apărării Angel Tîlvăr și fostul ministru al Apărării și actualul președinte al Senatului, Nicolae Ciucă. Generalul Daniel Petrescu, fost șef al SMAp, a predat drapelul de luptă al Statului Major al Apărării și comanda structurii de forțe a Armatei României către generalul Gheorghiță Vlad. Ceremonia a fost programată pentru ora 12:00 și s-a desfășurat pe esplanada Monumentului Eroilor Patriei.

Președintele Klaus Iohannis l-a numit pe generalul-locotenent cu trei stele Gheorghiță Vlad în funcția de șef al SMAp, începând cu data de 1 decembrie, și l-a înaintat în gradul de general cu patru stele. Acesta a deținut anterior funcția de locțiitor al șefului SMAp începând din luna august a anului 2022. În trecut, generalul Gheorghiță Vlad a ocupat diferite funcții în cadrul Armatei României, printre care comandant al Diviziei 2 Infanterie „Getica” Buzău și comandant al Brigăzii 1 Mecanizată „Argedava”. A absolvit numeroase forme de studii și de pregătire, printre care se numără cele ale Facultății Interarme a Academiei de Înalte Studii Militare, cursuri în Olanda și Germania, precum și două masterate în România și Statele Unite ale Americii. Noul șef al SMAp este căsă

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - CS Sporting Lieşti

07-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat

15-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025


Trending