Conectează-te cu noi

Cultural/Educație

(Galerie Foto) Ei sunt olimpicii Colegiului Hașdeu! 135 de participanți la competițiile naționale

Avatar photo

Publicat

pe

Sunt ambițioși, dornici de reușită și extrem de pasionați de domeniile în care au dovedit că pot face performanță. Ei sunt performării care au adus anul acesta Buzăului nu mai puțin de 42 de premii la olimpiadele naționale. În total, 135 de elevi de la Colegiul Bogdan Petriceicu Hasdeu au participat la 98 de competiții, iar cei care s-au întors acasă cu diplome și medalii sunt cei mai buni elevi în domenii precum matematică, chimie, fizică, biologie, economie, științele pământului, limbi străine sau chiar latină și religie, scrie sansanews.ro.

”La nivelul olimpiadelor naționale, elevii colegiului  au obținut următoarele rezultate de excepție: 4 premiu I, 2 premii II, 3 premii III, 18 mențiuni, 15 premii speciale”, informează conducerea Colegiului Hașdeu.

Cu alte cuvinte, un rezultat în spatele căruia stă multă muncă depusă de fiecare elev, în parte. O diplomă înseamnă ore nedormite, foarte mult studiu individual dar mai ales multă voință și pasiune.

”Fiecare olimpic este diferit, fiecare are stilul lui de învățare, fiecare are modul lui de raportare la competiție”, a spus Virginia Mândruță Tănăsescu, director Colegiul Hasdeu.

Cel mai bun rezultat a fost obținut anul acesta de o elevă din clasa IX-a, Denisa Georgiana Banu. Tânăra de 16 ani a obținut premii la trei olimpiade, însă cel mai important este calificarea în lotul pentru Olimpiada Internațională Interdisciplinară „Științele Pământului”.

De… citește articolul integral pe sansanews.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

SC FC Voluntari SA - AFC Metalul Buzău

02-08-2025 , Scor: 2-1
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

09-08-2025 , Scor: 0-0
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Slatina - AFC Metalul Buzău

16-08-2025 , Scor: 2-3
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - ACS FC Corvinul Hunedoara 1921

23-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CS Afumaţi - AFC Metalul Buzău

30-08-2025
12:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSC 1599 Şelimbăr

13-09-2025
17:30
Fotbal, CUPA ROMANIEI

ACS Voinţa Limpeziş - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

30-07-2025 , Scor: Anulat


Trending