Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, Sectorul Învățământ și activități cu tineretul a îndeplinit rolul de mesager al lui Moș Crăciun, mijlocind pentru 154 de copii buzoieni și vrânceni cu o situație financiară vulnerabilă, în cadrul Proiectului eparhial Scrisoare pentru Moș Crăciun, care s-a desfășurat în perioada 11 noiembrie – 23 decembrie 2023, aducând emoții și bucurie elevilor selectați de inspectoratele școlare din cele două județe. Astfel, doi oameni cu suflet mare, soții Gabriel Zamfir și Andreea Petre din București – apropiați ai Centrului Eparhial din Buzău –, în colaborare cu pr. cons. Dan Necula, au împlinit din nou dorințele celor care l-au așteptat pe Moș Crăciun cu multă nerăbdare.
Copiii au fost îndemnați să scrie ceea ce și-ar dori să primească anul acesta de la Moș Crăciun și să înmâneze scrisoarea profesorului lor de religie. În lista lor s-au numărat articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, dulciuri, jucării, rechizite, produse de igienă personală, dar și telefoane, tablete, skateboarduri, role, echipamente sportive, console de gaming, până și daruri personalizate, în detaliu. Timp de o lună de zile, cei doi soți au reușit să pregătească toate darurile, a căror valoare totală s-a ridicat la suma de 50.000 de lei.
Mai mult decât atât, acești doi magi, cu nume de buni creștini, au colaborat în aceeași perioadă și la a doua ediție a Proiectului Ghetuțele lui Moș Nicolae, derulată la sediul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, care a avut un număr de 233 de beneficiari.
Vineri, 22 decembrie, alți 77 de elevi vrânceni, însoțiți de preoții din parohii sau de profesori, au fost invitați la Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Focșani, unde, în prezența donatorilor, a pr. cons. Dan Necula și a dnei prof. Melania Pătrășcanu, inspector școlar, au primit darurile visate. Copiii fost extrem de surprinși de faptul că sub bradul frumos împodobit îi aștepta un munte de daruri, în cutii mari și mici, încât întrebau: „pentru noi sunt toate acestea?”. Când au văzut că au primit exact ceea ce îi ceruseră Moșului, au exclamat: „este pentru prima dată când Moș Crăciun mi-a citit scrisoarea!”.
Seara, la finalul concertului de colinde organizat în Catedrala focșăneană, binefăcătorii bucureșteni au primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian daruri de suflet și cu valoare pentru mântuire: o icoană a Maicii Domnului și o ediție specială a Sfintei Scripturi sinodale, dar și aplauzele publicului care a aflat rolul lor determinant din acest program eparhial.
Darurile celor 77 de elevi buzoieni au fost împărțite a doua zi, sâmbătă, 23 decembrie, în Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” de la Centrul Eparhial, în prezența Înaltpreasfinției Sale, a consilierului de resort și a dlui prof. Robert-Mugurel Roșioru, inspector școlar.
În cuvântul prilejuit de emoționantul eveniment, Chiriarhului locului a mulțumit din nou soților care s-au ostenit să împlinească întocmai visurile unor copii care și-au pus nădejdea în Dumnezeu-Tatăl, adevăratul Moș Crăciun.
Anul acesta am reușit să aflăm și câteva dintre gândurile pline de recunoștință ale copiilor care au deschis darurile…
Citește articolul integral pe monitoruldevrancea.ro