Schitul Săseni, metoc al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, și-a cinstit, astăzi, 20 iulie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, scrie jurnaluldebuzau.ro.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, Sfânta Liturghie de hram a fost săvârșită de protos. Veniamin Anghel, exarhul așezămintelor monahale din județul Buzău, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, în altarul de vară al schitului din comuna buzoiană Vernești.
În continuare, slujitorii au oficiat un parastas pentru ctitorii lăcașului monastic, trecuți la cele veșnice. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.
În soborul de clerici s-au aflat: arhim. Calinic Marti, egumenul Schitului Săseni, protos. Macarie Gherghe, egumenul Schitului Ciobănoaia, protos. Eftimie Burghiu, starețul Mănăstirii Bradu, ierom. Sofronie Nechita, starețul Mănăstirii Mușinoaiele, pr. Dan Necula, pr. Costin-Constantin Drăgan și pr. Paul-Constantin Avram, consilieri eparhiali, pr. George Oprea, inspector eparhial, pr. Romeo Ene, slujitor la Parohia „Sfântul Dumitru” din Buzău, pr. Iulian-Cătălin Ioniță, paroh al Parohiei Valea Teancului – Zorești, pr. Ionuț Nedelcu, paroh al Parohiei Vernești II, arhid. Daniel Dumitrică, secretar eparhial, și arhid. Laurențiu Manea.
Predica a fost rostită de protos. Veniamin Anghel, care a vorbit despre cinstirea Sfântului Ilie în această zi și despre exemplul de credință, ascultare și smerenie dat de acest mare profet al Vechiului Testament.
„Sărbătoarea Sfântului Ilie este o zi a bucuriei, deoarece proorocul a fost ridicat cu trupul la cer și nu există o zi a morții sale fizice. Abia în veacul al IX-lea d.Hr., împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul (867-886), care Îi ceruse lui Dumnezeu un semn înaintea unei lupte importante, primește răspuns de la Dumnezeu prin Sfântul Prooroc Ilie și, în urma bătăliei câștigate, ridică în cinstea sfântului o biserică, târnosită la data de 20 iulie. Momentul acesta istoric, precum și altele asemenea, ne-au rămas ca unele de aducere aminte de a ne ruga sfinților, care sunt vii și ei, reflexii ale ceea ce a spus Ilie Tesviteanul despre Dumnezeu Însuși, că este viu (III Regi 17, 1; 18, 15). Viața Sfântului Ilie nu a… citește articolul integral pe jurnaluldebuzau.ro.