Conectează-te cu noi

24 Ore

(FOTO) Colegiul Național Pedagogic ,,Spiru Haret” și-a sărbătorit patronul spiritual

Avatar photo

Publicat

pe

Sărbătoare la unitatea de învățământ cu cel mai mare număr de elevi din județul Buzău. Ieri, Colegiul Național Pedagogic ,,Spiru Haret” și-a sărbătorit patronul spiritual, cu ocazia prăznuirii Sfântului Ierarh Spiridon, organizând mai multe activități, scrie jurnaluldebuzau.ro.

,,Ziua de 12 decembrie reprezintă pentru Colegiul Național Pedagogic ”Spiru Haret” Buzău momentul în care tradiția pedagogică se împletește cu speranța dată de creativitatea, originalitatea și implicarea tinerelor generații.

Prilejuite de sărbătorirea patronului spiritual al liceului nostru, Sfântul Spiridon, atelierele organizate de Ziua Colegiului au abordat domenii diverse: Călătorie în lumea științelor, Repere în formarea competențelor profesorului modern, Măiestria activităților integrate, Provocări întâlnite în activitatea de practică pedagogică a viitoarelor cadre didactice.

Elevii și cadrele didactice ale școlii au avut alături oaspeți dragi, partenerii din Consorțiul Școlar de tip BPP și reprezentanți ai altor instituții din județul nostru.

Sub impresia de eleganță, înaltă ținută morală, responsabilitate, noi toți: elevi, cadre didactice, invitați, urăm școlii noastre: LA MULTI ANI!” , au transmis reprezentanții prestigioasei unități de învățământ din Buzău.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Publicitate BUZAU.NET

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025 , Scor: 1-1
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025 , Scor: 2-0
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

05-12-2025 , Scor: 1-4
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Petrolul 52 - CSM Râmnicu Sărat

28-11-2025 , Scor: 6-1
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025 , Scor: 1-2


Trending