Conectează-te cu noi

24 Ore

Florin Ceparu preia conducerea CSM Râmnicu Sărat

Avatar photo

Publicat

pe

Florin Ceparu, fostul administrator public al Municipiului Râmnicu Sărat, a preluat oficial conducerea Clubului Sportiv Municipal (CSM) Râmnicu Sărat. Implicat de ani buni în activități sportive și de voluntariat, noul director este cunoscut în comunitate pentru dedicarea sa față de proiectele locale.

Numirea sa în funcția de director a venit în urma unui concurs în cadrul căruia a obținut 93,33 de puncte la interviu. Pregătirea sa academică include absolvirea a două facultăți, la Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești și la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, fiind de asemenea expert în domeniul tineretului și formator Erasmus +.

Trecutul său profesional demonstrează o implicare constantă în viața comunității, în special în proiecte dedicate tinerilor și sportului. De-a lungul carierei, s-a remarcat în funcții precum coordonator la Europe Direct Râmnicu Sărat, președinte al Asociației de Tineret ONIX, observator la AJF Buzău și lucrător de tineret acreditat, coordonând, de asemenea, Strategia de Tineret a municipiului.

Prezent într-o conferință de presă alături de primarul Sorin Cîrjan, Florin Ceparu a subliniat obiectivele sale pentru noua perioadă a clubului. „Îmi doresc să ducem sportul râmnicean la nivelul următor, să continuăm implicarea alături de antrenori, sportivi, părinți, membri ai Consiliului Local și parteneri. Am acceptat această provocare din dragoste pentru sport și pentru a întoarce fenomenului o parte din ceea ce mi-a oferit. Îmi doresc un club puternic, de încredere, care să facă cinste comunității și în care fiecare sportiv și părinte să își dorească să evolueze, cu respect reciproc”, a declarat noul director.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - CS Sporting Lieşti

07-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat

15-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025


Trending