Sport
Felicitările și șampania, la Palat, petrecerea în weekend. Fotbaliștii și staff-ul Gloriei, primită cu șampanie, la Primărie
Deși euforia promovării nu s-a estompat de tot, staff-ul Gloriei, jucătorii, dar și conducătorii se gândesc, deja, la sezonul viitor. Azi, la Palatul Comunal, delegația clubului de fotbal a fost întâmpinată cu șampanie, iar cei care au realizat această performanță au fost felicitați, scrie campusbuzau.ro.
Primarul Constantin Toma a ținut să-i felicite pe toți, de la fotbaliști, până la staff-ul tehnic și administrativ. Edilul a amintit că sezonul viitor misiunea va fi mult mai grea. În principiu, pentru prima stagiune în Superligă, evitarea retrogradării ar fi ținta principală, însă, o clasare în primele 10 echipe n-ar deranja pe nimeni.
Președintele consiliului de administrație, Cristian Ceaușel, a ținut să precizeze că autodepășirea ar trebui să fie cuvântul de ordine, pentru stagiunea 24/25
Andrei Prepeliță a ținut să mulțumească tuturor celor care au pus umărul la promovare, inclusiv suporterilor. Antrenorul și-a fixat un obiectiv special, acela de a oferi publicului cât mai multe motive de bucurie, în sezonul viitor.
Jucătorii și-au exprimat convingerea că Gloria nu va avea probleme în a se menține pe prima scenă a fotbalului românesc.
La finalul întâlnirii, s-a auzit clinchetul cupelor de șampanie iar toată lumea a ieșit în fața palatului, pentru poza de grup. Petrecerea va fi abia în weekend, atunci când clubul va organiza o recepție în cinstea echipelor de handbal… citește articolul integral pe campusbuzau.ro.
Dacă ești pasionat de sport, te așteptăm să te înscrii în grupul de WhatsApp SPORTUL BUZOIAN (click aici pentru a te înscrie). Suntem singura publicație din Buzău care afișăm rezultatele în timp real din fotbalul județean. Dacă dorești să vezi partidele trasmise în direct, ABONEAZĂ-TE la canalul nostru de YOUTUBE. Vă stăm la dispoziție și pe e-mail la adresa contact@buzau.net
| 11:00 | Fotbal, LIGA2 CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău08-11-2025 , Scor: 0-2 |
| 11:00 | Fotbal, LIGA2 AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti22-11-2025 , Scor: 1-1 |
| 11:00 | Fotbal, LIGA2 CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău29-11-2025 , Scor: 2-0 |
| 11:00 | Fotbal, LIGA2 AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ06-12-2025 |
| 14:00 | Fotbal, LIGA3 CSM Râmnicu Sărat - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila05-12-2025 , Scor: 1-4 |
| 14:00 | Fotbal, LIGA3 ACS Petrolul 52 - CSM Râmnicu Sărat28-11-2025 , Scor: 6-1 |
| 14:00 | Fotbal, LIGA3 CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc21-11-2025 , Scor: 1-2 |

24 Ore2025-12-05Mamă și fiică, bătute în casa lor de un buzoian

Politic2025-12-05Buzău sub presiune | AUR caută scandal înainte de alegeri

24 Ore2025-12-05Mii de pachete cu dulciuri de Moș Nicolae în parcul Brătianu în această seară

24 Ore2025-12-05Un bătrân în suferință, ținut ore în șir într-o ambulanță blocată în noroi la Mânzălești.

24 Ore2025-12-05Trei unități de învățământ fac angajări în județul Buzău

24 Ore2025-12-05LECȚIA DE ISTORIE: 152 de ani de la nașterea lui Nicolae Vaschide, geniu uitat al științei românești, născut la Buzău

24 Ore2025-12-05Marcel Ciolacu la final de campanie: „Nu am atacat contracandidații, am prezentat soluții pentru Buzău”

Sport2025-12-05Surpriză în Liga Națională, "U" Cluj învinge HC Buzău









