Violențe de nedescris pe terenul de fotbal din Săpoca. Un arbitru bătut cu pumnii de căpitanul gazdelor, meci întrerupt și intervenția ambulanței și a jandarmilor
Duminică, 14 septembrie 2025, pe terenul din Săpoca, la ora 12:00, era programat meciul dintre AFC Viitorul Săpoca și AS Viticultorul Breaza, contând pentru etapa a doua a Ligii a 5-a, Seria 1, organizată de Asociația Județeană de Fotbal Buzău.
Înainte ca jucătorul să-l lovească pe arbitru, el s-a bătut cu oaspeții. A fost o bătaie generală. După ce arbitrul a oprit jocul, jucătorul s-a dus și l-a bătut și pe el.
Partida părea una echilibrată. La pauză, formația oaspete conducea cu 2-1, iar în minutul 75 scorul era egal, 2-2. Totul s-a schimbat însă brusc, când căpitanul gazdelor, Gheorghe Bogdan-Cătălin, a avut o ieșire violentă, lovindu-l cu pumnii pe arbitrul central al meciului, Mihalcea Valentin.
Arbitrul a căzut la pământ și a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență, fiind transportat cu ambulanța la spital. Martorii au declarat că scena a fost „de neimaginat”, iar organizarea meciului a lăsat mult de dorit. Din cauza situației, s-a apelat imediat la 112, la fața locului sosind atât ambulanțe, cât și un echipaj de jandarmi.
„Pe numele unui bărbat în vârstă de 25 de ani a fost întocmit dosar penal pentru lovire și alte violențe. Persoana vătămată a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Buzău, unde a primit îngrijiri medicale.” a declarat pentru Buzau.net IPJ Buzău
Partida a fost întreruptă definitiv, iar cazul a ajuns pe masa Comisiei Județene de Fotbal, care va analiza rapoartele arbitrului și observatorului. Potrivit regulamentului, sancțiunile ce urmează a fi aplicate se anunță drastice.
Ionascu Laurențiu, președintele Comisiei Județene a Arbitrilor, a condamnat public incidentul: „Nu putem fi de acord cu asemenea acte de violență pe terenul de fotbal. Vinovații vor fi aspru sancționați”
Incidentul de la Săpoca readuce în prim-plan problema siguranței la meciurile din ligile județene, unde arbitrii și jucătorii ajung uneori victime ale unor manifestări care nu au nicio legătură cu sportul. Revenim!
Dacă ești pasionat de sport, te așteptăm să te înscrii în grupul de WhatsApp SPORTUL BUZOIAN (click aici pentru a te înscrie). Suntem singura publicație din Buzău care afișăm rezultatele în timp real din fotbalul județean. Dacă dorești să vezi partidele trasmise în direct, ABONEAZĂ-TE la canalul nostru de YOUTUBE. Vă stăm la dispoziție și pe e-mail la adresa contact@buzau.net
11:00 | Fotbal, LIGA2 CS Afumaţi - AFC Metalul Buzău30-08-2025 , Scor: 0-2 |
11:00 | Fotbal, LIGA2 AFC Metalul Buzău - CSC 1599 Şelimbăr13-09-2025 , Scor: 1-0 |
11:00 | Fotbal, LIGA2 ACSM Politehnica Iaşi - AFC Metalul Buzău20-09-2025 |
11:00 | Fotbal, LIGA2 AFC Metalul Buzău - CSM Olimpia Satu Mare27-09-2025 |
17:00 | Fotbal, LIGA3 CSM Râmnicu Sărat - ACS Petrolul 52 219-09-2025 |
17:00 | Fotbal, LIGA3 AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - CSM Râmnicu Sărat23-09-2025 |
17:00 | Fotbal, LIGA3 ACS KSE Târgu Secuiesc - CSM Râmnicu Sărat13-09-2025 , Scor: 3-1 |