Festivitatea de absolvire la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București a fost anul acesta, una specială, fiindcă, șeful de promoție a fost un tânăr care își leagă strâns de Buzău numele și formarea teologică. Absolvent al Seminarului Teologic din Buzău, pașii i-au fost călăuziți de îndrumători din rândul clericilor din județul Buzău, scrie sansanews.ro.
Teodor Vulcan este numele șefului de promoție de la Teologie care, anul acesta, s-a distins prin cele mai bune rezultate la învățătură. La ceremonia solemnă de final de an universitar, Teodor a primit un dar special din Sfântul Munte Athos. Starețul Mănăstirii Vatoped, Efrem Vatopedinul i-a dăruit tânărului absolvent, o copie după icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Paramythia”, spre folos sufletesc.
Teodor a primit distincția Summa Cum Laude, în cadrul unei festivități de organizarea căreia s-a ocupat personal, fiind șef al programului de licență pastorală. La primirea acestui titlu, unul dintre îndrumătorii tânărului, preotul paroh al Bisericii “Sfântul Nicolae Dintr-o Zi”, părintele Vasile Ioana, cunoscut pentru prezența sa activă în mediul online, a ținut să îl felicite pe tânăr.
Astăzi, Teodor-Alexandru VULCAN, fiul meu duhovnicesc, a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul” din București, atât cu titlul de Șef de Promoție, cât și cu distincția de “SUMMA CUM LAUDE”. Simt o mare bucurie în inima mea atunci când văd, în calitate de duhovnic, cum fiii mei duhovnicești muncesc, cu multă dăruire, pentru Hristos, Biserica Sa și pentru oameni. Acest moment, dăruit de Dumnezeu, a fost urmat de un minunat dar venit din partea părintelui nostru bun, un suflet apropiat de poporul ortodox român, Preacuviosul Părinte Efrem, Starețul Sfintei Mănăstiri Vatoped din Sf. Munte Athos, care, în semn de prețuire pentru rezultatele obținute, i-a acordat lui Teodor, din încredințarea Întâistătătorului Bisericii noastre, o copie după Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Paramythia”. Nu întâmplător în toți acești ani l-am spovedit lângă Icoana Maicii Domnului “Paramythia” ocrotitoarea bisericii noastre!Îl felicit pe Teodor și o rog pe Măicuța Domnului, Mama noastră, să-l ocrotească și să-i sădească, în inimă și în suflet, dragostea față de Biserica Fiului ei, Hristos, a scris pe Facebook Părintele Vasile Ioana
La rândul său, tânărul teolog a adresat un cuvânt de mulțumire și a oferit Preasfinției Sale, din partea absolvenților, o icoană cu chipul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare și un buchet de flori. De asemenea, a oferit o icoană cu chipul Mântuitorului și un buchet de flori părintelui decan, pr. prof. univ. dr. Constantin Preda, precum și o icoană cu chipul Sfântului Mare Ierarh Nicolae și un buchet de flori îndrumătorului de an, părintele prof. univ. dr. Nicușor Beldiman.
Originar din Vrancea, Teodor a făcut școala primară și gimnazială la Focșani. În 2015 s-a desprins de locurile natale pentru a veni la Seminarul Teologic din Buzău. Aici a avut dascăli din rândul unor apreciați preoți din Buzău, printre care și părintele Mihail Milea. Vocea sa, care te duce imediat cu gândul… citește articolul integral pe sansanews.ro.