Conectează-te cu noi

24 Ore

Eroii din Buzău: intervenție salvatoare pentru un biciclist accidentat lângă Brașov

Avatar photo

Publicat

pe

Foto: newsbv.ro

Un echipaj de pe o ambulanță privată din Buzău, aflat în trecere prin județul Brașov, a oferit primul ajutor unui biciclist implicat într-un grav accident rutier. Gestul prompt al celor doi buzoieni, soț și soție, a fost esențial în stabilizarea victimei până la sosirea forțelor de intervenție locale, scrie newsbv.ro.

Incidentul s-a petrecut pe Drumul Național 11, la ieșirea din Brașov spre Hărman, în zona Triaj. Potrivit martorilor oculari, biciclistul, care se deplasa pe carosabil, ar fi fost acroșat cu oglinda laterală de un autoturism, ceea ce i-a provocat dezechilibrarea și o căzătură violentă, soldată cu răni grave.

După intervenția rapidă a echipajului de pe ambulanța din Buzău, la fața locului a sosit și o unitate SMURD din Brașov, care a preluat victima pentru a-i acorda îngrijiri medicale specializate și a o transporta la spital. În urma accidentului, traficul în zonă a fost îngreunat temporar, iar polițiștii rutieri au demarat cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii evenimentului.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - CS Sporting Lieşti

07-11-2025 , Scor: 2-4
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat

15-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025


Trending