Conectează-te cu noi

24 Ore

Eminescienii revin acasă! Pregătiri pe ultima sută de metri la Colegiul Eminescu

Avatar photo

Publicat

pe

După o lungă perioadă de așteptare, luni, 25 martie, se vor relua cursurile în clădirea Colegiului Național „Mihai Eminescu”, complex care, timp de peste 5 ani, a trecut printr-un amplu proces de reabilitare și modernizare, scrie campusbuzau.ro.

Astăzi, era forfotă mare atât în interiorul clădirii, cât și în exterior. Zeci de cadre didactice ale colegiului, alături de numeroși muncitori, făceau ultimele retușuri pentru ca toate sălile de clasă să fie gata luni dimineață, atunci când vor veni la cursuri primii elevi.

Directoarea instituției de învățământ, Camelia Voicu, spune că se va lucra și în weekend, pentru ca toate detaliile să fie puse la punct până luni dimineață.

smart

Dacă pentru majoritatea profesorilor Colegiului Eminescu nu este o premieră, cei peste 1200 de elevi vor păși pentru prima dată în sălile încăpătoare ale institiției de învățământ de pe strada Independenței, acolo unde s-au format zeci de generații de eminescieni.

Astăzi, a fost ultima zi de cursuri în sediul provizoriu de pe strada Transilvaniei. Chiar dacă nu a fost „acasă”, profesorii și elevii colegiului spun totuși că a fost un sediu primitor și că au putut să lucreze în condiții bune.

Din păcate, în ultimii ani, perioadă care coincis cu funcționarea colegiului în sediul fostului liceu tehnologic „Costin Nenițescu”, s-a constatat o ușoară scădere din punct de vedere al rezultatelor la examenul de Bacalaureat, aspect confirmat chiar de… citește articolul integral pe campusbuzau.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Publicitate BUZAU.NET

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025 , Scor: 1-1
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025 , Scor: 2-0
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

05-12-2025 , Scor: 1-4
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Petrolul 52 - CSM Râmnicu Sărat

28-11-2025 , Scor: 6-1
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025 , Scor: 1-2


Trending