Mădălin Constantin, un tânăr de doar 23 de ani din Buzău, a murit pe 13 aprilie 2025, după aproape două luni de luptă cu o afecțiune cerebrală apărută brusc. Totul a început cu o hemoragie cerebrală, în urma căreia a fost transferat de urgență la un spital din București, unde a fost operat. Din păcate, nu și-a mai revenit.
Mădălin era singurul copil al familiei Constantin și lucra ca șofer la General Agrocom. Pierduse și tatăl anul trecut. Prietenii cred că problemele sale de sănătate ar putea avea legătură cu un accident rutier anterior, în care suferise o lovitură la cap, scrie reporterbuzoian.ro
Mesajele de condoleanțe au curs pe pagina de Facebook a lui Mădălin:
Dumnezeu să te ierte, Prieten drag! Îți mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat și pentru tot ajutorul oferit. Ai plecat prea devreme dintre noi, nu te voi uita niciodată!😔
Dumnezeu să te ierte prieten drag,nu îmi vine să cred când scriu aceste cuvinte,am sperat până în ultima clipă că îți vei reveni,ca te vei face bine și vei veni acasă ,dar uite ca Dumnezeu a avut alte planuri cu tine si a ales să te ia lângă el,pentru noi prietenii tăi vei rămâne același Mădălin….un băiat de milioane ,un prieten de nădejde..cu un caracter atât de frumos ,de acolo de sus să ai grijă de familia ta greu încercată și dă-le putere să poată trece peste acest mare necaz,eterne condoleanțe!😭
Cerule, de astăzi ți-am dăruit cea mai frumoasă stea, cel mai frumos înger..🕊️
Dragostea mea, de ce ai plecat atât de repede? 😭💔Încă simt mâna ta în a mea, îți aud râsul, te caut în vise. Mi-e dor de tine cu o durere care nu are cuvinte.
Sper că acolo unde ești, simți cât de mult te iubesc… 😭🤍și cât de mult îmi lipsești, te voi purta cu mine în fiecare bătaie de inimă.🕊️🤍