Conectează-te cu noi

Satul buzoian

Drum asfaltat spre Cascada Cașoca. Lucrările de reabilitare sunt pe ultima sută de metri

Avatar photo

Publicat

pe

Vești bune pentru turiștii care vor să viziteze un obiectiv turistic important al județului Buzău. Lucrările de afaltare a tronsonului de drum, lung de aproape 5 kilometri, între localitatea Siriu și obiectivul Cascada Pruncea – Cașoca se apropie de final, scrie campusbuzau.ro.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, o defecțiune la un utilaj a făcut ca lucrările să întârzie câteva zile, însă, în maximum o săptămână, turiștii pot rula cu mașinile pe șoseaua asfaltată complet.

Vești bune sunt și pentru cei ce vor să ajungă la Colți, o altă zonă a județului cu potențial turistic! Imediat după finalizarea lucrărilor de la Cașoca, va intra în reabilitare și tronsonul de drum Pătârlagele – Colți. Cascada Cașoca este o impresionantă cădere de apă, înaltă de 6-7 metri, situată în masivul Podu Calului din Munții Buzăului. Zona este asaltată de turiști, atrași de frumusețea aparte a căderii de apă dar și a peisajului deosebit care o înconjoară. Potrivit conducerii C.J. Buzău, reabilitarea celor două șosele va facilita accesul turiștilor români și străini către obiectivele turistice din zona Pătârlagele – Nehoiu – Siriu.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Publicitate BUZAU.NET

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025 , Scor: 1-1
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025 , Scor: 2-0
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

05-12-2025 , Scor: 1-4
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Petrolul 52 - CSM Râmnicu Sărat

28-11-2025 , Scor: 6-1
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025 , Scor: 1-2


Trending