Conectează-te cu noi

24 Ore

Doliu în învățământul buzoian. A murit un profesor renumit

Avatar photo

Publicat

pe

Doliu în învățământul buzoian.

Sâmbătă, profesorul Radu Calcan, fost dascăl de Geografie la Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, s-a stins din viață, lăsând în urmă o moștenire de excelență profesională și umană.

Fiul său, Gabriel Calcan, a anunțat pierderea pe Facebook, amintindu-l drept o persoană activă, neobosită și dedicată, care a influențat pozitiv numeroase vieți. „Tata a lăsat urme de bine în multe suflete. Cred că va fi mereu pe aproape…”, a scris acesta.

Familia a transmis un mesaj emoționant în care l-a descris pe Radu Calcan ca fiind „un dascăl de înaltă ținută, om falnic, înțelept și generos, sprijin pentru familie, elevi și colegi”.

Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu pot face acest lucru la Capela Parohiei Cuvioasa Parascheva din strada Oltului. Slujba de înmormântare va avea loc marți, 17 decembrie, ora 10.00, la Biserica Cuvioasa Parascheva, urmând ca înhumarea să aibă loc în satul natal, Cochirleanca.

„Soția Irina, alături de fiu, noră și nepot, anunță cu nesfârșită tristețe plecarea la veșnicie a celui care a fost profesor RADU CALCAN – dascăl de înaltă ținută al Liceului Hasdeu, om falnic şi cu spinarea dreaptă, înțelept și generos, ferm în principii și valori, călăuză și sprijin de o viață pentru familie, elevi, prieteni, colegi și apropiați, cărora a ştiut să le împartă în mod egal din nesfârșita sa dragoste, grijă și dăruire. Plecarea ta lasă în urmă un mare gol, dar și un mare exemplu… Drum luminos în veșnicie, te vom păstra mereu în suflete! Cei care doresc să aducă un ultim omagiu o pot face la Capela Parohiei Cuvioasa Parascheva din strada Oltului. Slujba de înmormântare va avea loc marți, 17 decembrie, ora 10.00, la Biserica Cuvioasa Parascheva, după care înhumarea se va desfășura în satul natal, Cochirleanca”, anunță familia profesorului Calcan.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - CS Sporting Lieşti

07-11-2025 , Scor: 2-4
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat

15-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025


Trending