24 Ore
Dezastru în pădurile Buzăului. Aproape 500 de arbori, tăiați ilegal în doar câteva luni
Un adevărat dezastru în Munții Buzăului. Sute de arbori au fost tăiați fără drept, tăietorii lăsând în urmă suprafețe întregi defrișate complet. Totul a fost pus la cale de un bărbat de 60 de ani, din Timiș. A profitat de faptul că societatea de profil pe care o deține are lucrări de exploatări forestiere în Buzău. Și-a convins angajații, 4 la număr, ca pe lângă arborii marcați să doboare și alți copaci. I-a asigurat că faptele lor nu vor ieși la iveală, susținând că beneficiază de sprijinul unor reprezentanți ai Ocolului Silvic. În plus, i-a învățat exact cum să taie copacii, să ascundă cioatele, astfel încât dezastrul provocat să nu fie sesizat, scrie sansanews.ro.
În doar câteva luni, mai exact din iulie și până în noiembrie, aproape 500 de copaci au dispărut din pădurile Buzăului. Pentru a putea ascunde proveniența lemnelor, a convins o altă persoană să treacă în registrele oficiale faptul că cei aproape 500 de arbori provin din tăieri legale.
“S-a reţinut că inculpatul M.A. în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu obiect principal de activitate exploatarea forestieră, a instigat alte patru persoane care desfășurau activități pentru societatea în cauză (drujbişti), ca în perioada iulie-noiembrie 2023, cu ocazia exploatării a trei partizi autorizate pentru exploatare în beneficiul respectivei societăți, să taie fără drept un număr de 475 arbori din fondul forestier național, cauzând… citește articolul integral pe sansanews.ro.

24 Ore2025-12-05Mamă și fiică, bătute în casa lor de un buzoian

Politic2025-12-05Buzău sub presiune | AUR caută scandal înainte de alegeri

24 Ore2025-12-05Mii de pachete cu dulciuri de Moș Nicolae în parcul Brătianu în această seară

24 Ore2025-12-05Un bătrân în suferință, ținut ore în șir într-o ambulanță blocată în noroi la Mânzălești.

24 Ore2025-12-05Trei unități de învățământ fac angajări în județul Buzău

24 Ore2025-12-05LECȚIA DE ISTORIE: 152 de ani de la nașterea lui Nicolae Vaschide, geniu uitat al științei românești, născut la Buzău

24 Ore2025-12-05Marcel Ciolacu la final de campanie: „Nu am atacat contracandidații, am prezentat soluții pentru Buzău”

Sport2025-12-05Surpriză în Liga Națională, "U" Cluj învinge HC Buzău








