În această vară, cu zile în care orașele sunt sub o cupolă de foc, resimțindu-se temperaturi de peste 40 de grade Celsius și un discomfort termic ridicat, traseele montane sunt o soluție pentru a te feri de caniculă. O zonă preferată de turiști, în județul Buzău, este Bisoca. Este o comună înzestrată cu peisaje mirifice și cu obiective cu povești impresionante, scrie sansanews.ro.
În sprijinul turiștilor vine și asociația Zestrea Bisoceană, care a remarcat, recent, traseul către Masa lui Bucur. Este vorba despre o stâncă uriașă, aflată la peste 1000 m altitudine, așezată pe 3 pietre mai mici, ceea ce îi oferă imaginea unei mese. Pe aici ar fi trecut ciobanul Bucur, cel care a înființat orașul București.
“Am remarcat traseul, dar încă nu este 100% finalizat. Mai avem de amplasat câteva indicatoare în câteva zone cheie, astfel încât turiștii să nu se rătăcească. O să amplasăm și panouri cu poveștile locului, cu legende spuse de bătrânii satului, astfel încât, înainte de a intra pe traseu, oamenii vor afla, de exemplu, legenda ciobanului Bucur, despre cum mergea cu oile aici, înainte să ajungă în București”, spune Aura Cășaru, de la Zestrea Bisoceană.
Este un traseu accesibil, care poate fi parcurs la pas, pornind din satul Pleși. Odată ajunși în zonă, turiștii pot vizita o serie de locuri care mai de care mai interesante.
“Este un traseu mediu. Plecarea se face din satul Pleși, pentru că distanța ar fi… citește articolul integral pe sansanews.ro.