Conectează-te cu noi

Monden

Denia Acatistului Bunei Vestiri, săvârșită la Catedrala Arhiepiscopală din Buzău

Avatar photo

Publicat

pe

În vinerea din săptămâna a cincea a Postului Sfintelor Paști, 19 aprilie 2024, în bisericile ortodoxe, s-a oficiat Denia Acatistului Bunei Vestiri. La Catedrala „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău, slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, scrie arhiepiscopiabzvn.ro.

„Ori de câte ori ne simțim tulburați, necăjiți și întristați din pricina suferințelor fizice și sufletești, Preasfânta Fecioară Maria intervine în viața noastră și ne ajută pe toți, mai ales în această perioadă a Postului Mare, când – trebuie să recunoaștem – diavolul ne asaltează cu tot felul de gânduri și cugete viclene, prin care încearcă să ne distragă atenția de la ținta care este Hristos. Iată că, asemenea cetății Constantinopolului din timpul împăratului Heraclius, atacată în anul 626 de perși, avari și alte neamuri păgâne, și sufletul omului ajunge să fie asediat de numeroase duhuri necurate. De aceea, dreptcredincioșii creștini responsabili și conștienți de identitatea lor participă la slujbele Bisericii din timpul acestui post, care sunt atât de frumoase, atât de profunde, cu rugăciuni atât de înălțătoare și cuprinzătoare, precum Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul și Acatistul Bunei Vestiri”, a spus Părintele Arhiepiscop Ciprian, în cuvântul de învățătură rostit la sfârșitul slujbei.

Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al… citește articolul integral pe arhiepiscopiabzvn.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSM Olimpia Satu Mare

27-09-2025 , Scor: 0-1
11:00
Fotbal, LIGA2

CS Tunari - AFC Metalul Buzău

04-10-2025 , Scor: 2-4
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSC Dumbrăviţa

18-10-2025 , Scor: 4-1
11:00
Fotbal, LIGA2

CS Concordia Chiajna - AFC Metalul Buzău

25-10-2025
15:00
Fotbal, LIGA3

CS Blejoi - CSM Râmnicu Sărat

17-10-2025 , Scor: 3-1
15:00
Fotbal, LIGA3

CSO Plopeni - CSM Râmnicu Sărat

25-10-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2

31-10-2025


Trending