Administrație
Decizie de ultimă oră în dosarul infracțiunilor de la Direcția Economică
Celebrul dosar al infracțiunilor economice de la Direcția Economică a municipiului Buzău, un caz care a făcut mare vâlvă în perioada 2015-2016, mai mulți functionari fiind acuzați că au anulat sau șters amenzi, taxe și impozite în cazul unor firme sau persoane fizice, are o evoluție senzațională. La circa 7 ani de când dosarul a fost trimis în judecată, iar cei 6 inculpați au și fost condamnați de prima instanță, Curtea de Apel Ploiești a decis să întoarcă dosarul la Tribunalul Buzău, spre rejudecare, scrie sansanews.ro.
Dosarul fraudelor de la Direcția Economică a fost trimis în instanță în vara anului 2016. Anul trecut, cei 6 inculpați au fost condamnați de judecătorii buzoieni, unii cu executare, alții cu suspendare.
Gegea Ion – 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în dauna intereselor publice și instigare la fraudă informatică, în perioada 2010-2015.Boaru Cătălin Liviu – 3 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciuNeamu Bogdan Mihai – 3 ani închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu Toşu Virgil – 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu ; 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă informatică, în perioada 2010-2015. Inculpatul are de executat în final pedeapsa de 2 ani închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei rezultante aplicate.Bunea George – 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în dauna intereselor publice; 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă informatică. Dispune suspendarea… citește articolul integral pe sansanews.ro.

24 Ore2025-12-12Minoră de 16 ani dispărută în Buzău. A plecat de la școală și nu a mai revenit

24 Ore2025-12-11Agent de asigurări din Buzău, reținut pentru fals informatic și controlul programărilor de la Permise

24 Ore2025-12-11Prețuri mai mari pentru brazii vânduți de Direcția Silvică Buzău

24 Ore2025-12-12Lapte praf pentru sugari, retras din supermarketuri din cauza unei bacterii periculoase

24 Ore2025-12-12RER SUD organizează o nouă campanie de colectare gratuită a deșeurilor periculoase în Buzău, între 17 și 19 decembrie








