Conectează-te cu noi

24 Ore

De ziua lui, a primit în dar un scaun rulant adaptat

Avatar photo

Publicat

pe

Cornel, un râmnicean pe care dizabilitatea îl ținea în izolare, în căminul în care trăiește alături de părinții săi, începe să aibă motive să spere la o viață cu mai multă interacțiune socială, dar și cu un pic de confort. Astăzi, în ajun de Moș Nicolae, Cornel împlinește 51 de ani. Cadoul pentru această zi a sosit mai devreme. Un scaun rulant, adaptat nevoilor sale și care le ușurează eforturile părinților care îl îngrijesc pe Cornel, scrie sansanews.ro.

Scaunul rulant a fost darul oferit de o mână de oameni de bine, după ce cazul lui Cornel a fost făcut public, prima oară, acum câteva luni, de deputatul USR Emanuel Ungureanu, care l-a vizitat pe râmnicean acasă. Detalii AICI.

La campania inițiată de parlamentarul buzoian, după acea vizită, au răspuns mai mulți buzoieni, dar și cetățeni din alte orașe ale țării care au făcut donații în contul Asociației pentru Solidaritate și Empatie ”Delia Grădinaru”, organizație care a susținut inițiativa.

Dincolo de un ”La mulți ani!” transmis din inimă, putem cu toții contribui să-i facem viața un pic mai bună lui Cornel. Următorul obiectiv este construirea unei băi care să-i fie accesibilă. Pentru că, oricât pare de greu de crezut, Cornel este spălat la pat, în prezent, de cei care îl îngrijesc, căci baia familiei nu este accesibilizată pentru o persoană cu dizabilități. Efortul nu este uriaș și faptul că ne aflăm în luna cadourilor ar putea impulsiona lucrurile. În plus, e o perioadă în care și… citește articolul integral pe sansanews.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Publicitate BUZAU.NET

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025 , Scor: 1-1
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025 , Scor: 2-0
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

05-12-2025 , Scor: 1-4
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Petrolul 52 - CSM Râmnicu Sărat

28-11-2025 , Scor: 6-1
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025 , Scor: 1-2


Trending