24 Ore
De ce nu se deschide Sediul 2? Ce aviz îi lipsește Primăriei?

Se apropie inaugurarea Sediului Administrativ numărul 2 al Municipiului. Este vorba despre noua clădire de la Bazar, unde va funcționa Direcția Economică. Clădirea veche, proaspăt renovată, își așteaptă încă mobilierul, care a fost contractat și care urmează să sosească, scrie campusbuzau.ro.
Sediul numărul 2 al Primăriei, urma să se deschidă încă din anul 2020 în clădirea renovată a Bazarului și în cea nou construită în apropierea ei.
Din motive mai mult sau mai puțin obiective, deschiderea noului sediu administrativ s-a tot amânat până acum când, așa cum afirmă edilul șef, în decurs de câteva zile va veni și momentul tăierii panglicii inaugurale.
Ca și în cazul sediului Colegiului Național ”M. Eminescu” întârzierea inaugurării survine de această dată ca urmare a controlului celor de la ISU.
Se speră ca săptămâna viitoare să fie obținut avizul de la ISU și să fie pusă în funcțiune clădirea nou construită, unde vor funcţiona absolut toate serviciile pe care le solicită frecvent locuitorii oraşului, chiar şi Evidenţa populaţiei, iar arhivele vor fi mutate, de asemeni, tot aici.
Cei trei edili ai orașului își vor avea birourile în vechea clădire a fostului Bazar, de curând renovată.
În zona Bazarului, Primăria va mai dezvolta încă un proiect, legat de exteriorul instituției, proiect care va intra în lucru anul viitor.
Automobilele nu vor mai avea acces prin fața Sediului 2, pentru că toată zona va fi exclusiv pietonală, până la Palatul… citește articolul integral pe campusbuzau.ro.
- 24 Ore2025-07-17
Avertizare Cod Roșu pentru o localitate din județul Buzău: vijelii puternice și grindină severă
- 24 Ore2025-07-17
Tragedie în Italia: Felix Baumgartner, partenerul Mihaelei Rădulescu, a murit
- 24 Ore2025-07-18
TRAGEDIE: O buzoiancă de 40 de ani, acuzată că și-a aruncat nou-născutul în toaleta
- 24 Ore2025-07-18
Tânăr de 21 de ani, la UPU după un accident în lanț în Buzău.
- 24 Ore2025-07-18
Pieton lovit de maşină pe Bulevardul Unirii, în zona Orizont
- Național2025-07-17
Avertizare COD ROSU | A fost emis RO-ALERT
- 24 Ore2025-07-18
Buzău: Doi tineri au ajuns în arest pentru alcoolemii aproape de comă
- 24 Ore2025-07-18
Cascadorul Felix Baumgartner a murit într-un accident de parapantă. Iubitul Mihaelei Rădulescu avea 56 de ani