Conectează-te cu noi

24 Ore

De ce avem cel mai mare preţ al apei din România?

Avatar photo

Publicat

pe

“Aveam varianta de a nu investi deloc” Apa potabilă în municipiul Buzău este cea mai scumpă din România. Potrivit Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) privind tarifele aprobate pentru operatorii regionali pentru anul 2024, Compania de Apă S.A Buzău figurează cu cel mai mare preţ din ţară pentru apa potabilă produsă, transportată şi distribuită, respectiv 9,30 lei/mc, exclusiv TVA. Ca urmare a discuţiilor apărute în spaţiul public, edilul municipiului Buzău a transmis câteva detalii vizavi de preţul apei potabile. Potrivit administraţiei locale, contractul aflat în derulare în acest moment la Buzău și în tot județul Buzău, desfășurat de Compania de Apă, înseamnă 352 de milioane de euro. Pentru a avea acces la acești bani, nerambursabili consumatori trebuie să participe cu o cotă de finanţare de de 20 de milioane de euro. Această sumă practic se deduce de la fiecare consumator, prin creșterea prețului metrului cub de apă facturat, timp de 6 ani, între 1 ianuarie 2020 și 31 decembrie 2025. După această dată, precizează edilul oraşului există premisele diminuării preţului. Potrivit listei ANRSC, următorul operator de apă cu cel mai mare preţ de peste 9 lei/mc este S.C.Aquavas S.A. Vaslui care pentru anul 2024 are aprobat un tarif pentru apa potabilă de 9,01 lei. În topul tarifelor aprobate de ANRSC la începutul anului se mai află Compania de Utilităţi Publice Dunărea… citește articolul integral pe tvbuzau.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

SC FC Voluntari SA - AFC Metalul Buzău

02-08-2025 , Scor: 2-1
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

09-08-2025 , Scor: 0-0
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Slatina - AFC Metalul Buzău

16-08-2025 , Scor: 2-3
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - ACS FC Corvinul Hunedoara 1921

23-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CS Afumaţi - AFC Metalul Buzău

30-08-2025
12:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSC 1599 Şelimbăr

13-09-2025
17:30
Fotbal, CUPA ROMANIEI

ACS Voinţa Limpeziş - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

30-07-2025 , Scor: Anulat


Trending