Conectează-te cu noi

24 Ore

Cum se fură pădurile din Lopătari cu acte în regulă. Metoda avizului de însoțire

Avatar photo

Publicat

pe

Acțiunea polițiștilor împotriva delictelor silvice și a faptelor ilegale asociate cu tăierea, transportul și comercializarea materialelor lemnoase a avut loc în ziua de 16 martie a.c. și a fost organizată de Posturile de poliție rurală Lopătari și Bisoca.

În timpul acțiunii, polițiștii au depistat un șofer în vârstă de 28 de ani din Lopătari, care transporta cu autoutilitara aproximativ 12 metri cubi de material lemnos din specia salcâm. În urma verificărilor, s-a stabilit că există o diferență între cantitatea de material lemnos scrisă în aviz și cantitatea reală transportată, aceasta fiind de aproximativ 4 metri cubi.

Față de societatea comercială care a emis avizul a fost luată măsura sancționării contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. În plus, polițiștii au procedat la confiscarea celor 4 metri cubi de lemn și l-au predat reprezentanților ocolului silvic.

Metoda folosită de firmele care exploatează lemn ilegal este una obișnuită pentru a evita sistemul SUMAL, care are ca scop monitorizarea exactă a cantităților de lemn exploatate și transportate. Aceste firme eludează acest sistem prin întocmirea avizului de însoțire cu diferență, prin care se omit cantități de lemn, care ulterior sunt vândute pe piața neagră.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - CS Sporting Lieşti

07-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat

15-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025


Trending