Magia circului a poposit la Buzău, odată cu venirea Circului Espinol. În perioada 7 – 16 noiembrie, iubitorii de spectacol sunt așteptați în locația de la Târgul Drăgaica, situată pe Bulevardul Industriei nr. 1, pentru a lua parte la o experiență plină de suspans și voie bună, primul spectacol fiind programat chiar astăzi.
Programul este unul diversificat, menit să captiveze publicul de toate vârstele. Momentele pline de adrenalină, precum „Globul morții” și numărul de mers pe fir la înălțime, se vor împleti cu grația reprezentațiilor de trapez, eșarfe și Duo Aerial Chingi. Din spectacol nu vor lipsi nici numerele de fachirism, jonglerie, iluzionismul din spatele actului de „Quick change” sau cascadoriile spectaculoase de Bike Trial, iar zâmbetele vor fi asigurate de prezența nelipsită a clovnului.
Organizatorii au pregătit și o ofertă specială, transformând fiecare zi de miercuri într-o adevărată „zi de magie”, când spectatorii pot beneficia de un preț unic de doar 40 de lei pentru un bilet, indiferent de categoria locului ales. Cei interesați sunt încurajați să își rezerve locurile din timp pentru a nu rata evenimentul, biletele putând fi achiziționate online, accesând site-ul oficial www.circulespinol.ro.
















