Râmnicu Sărat a fost, în weekendul trecut, capitala voleiului pe nisip, găzduind cea de-a III-a ediție a Râmnicu Sărat Beach Volleyball Open 2025, o competiție spectaculoasă ce a reunit 14 echipe participante și a atras în tribune sute de iubitori ai voleiului.
Atmosfera a fost electrizantă, iar nivelul jocului a confirmat faptul că turneul devine, an de an, un reper important pentru sportul local și regional. După meciuri intense și pline de suspans, clasamentul final a fost următorul:
📊 Clasament final:
🥇 CSM Râmnicu Sărat 1 – Dragoș Răileanu & George Carpen
🥈 CSM Râmnicu Sărat 2 – Dragoș Udrea & Marius Dorojan
🥉 SPORT NET – Ciprian Tofan & Bogdan Necula
🏅 GMN – Vlad Feraru & Mihnea Feraru
Echipa CSM Râmnicu Sărat 1 a reușit să se impună în finală, demonstrând forță, tehnică și coeziune, câștigând astfel trofeul mult dorit și aplauzele publicului prezent.
Competiția a fost organizată de Primăria Râmnicu Sărat, prin centrul EUROPE DIRECT Râmnicu Sărat și CSM Râmnicu Sărat, în cadrul evenimentelor dedicate Zilelor Tineretului Râmnicean 2025.
Turneul de anul acesta nu doar că a confirmat valoarea sportivilor locali, dar a demonstrat încă o dată că voleiul pe nisip are un viitor promițător la Râmnicu Sărat, unde pasiunea pentru sport adună comunitatea laolaltă într-o atmosferă de sărbătoare.
🎊 Festivitatea de premiere a încheiat evenimentul, cu participarea primelor 4 echipe din clasament, a organizatorilor (Florin Ceparu – Administrator Public și coordonator al centrului EUROPE DIRECT și Dragoș Răileanu – căpitanul echipei CSM Râmnicu Sărat), a reprezentanților administrației locale (dl. Viceprimar Florian Nicolae, domnii Consilieri Locali George Stoian și Gheorghe Adam), a fostelor antrenoare ale generațiilor (prof. Doina Brătescu și Marieta Florescu), a arbitrului competiției (dl. Cornel Ionescu), precum și a Sorinei Răileanu – câștigătoarea primei ediții RBVO, alături de cei peste 40 de voluntari (copii de mingi, fotografi 📸 și asistenți sonorizare 🎤).
🙏 Tuturor le mulțumim pentru implicare, iar câștigătorii au primit laurii celei de-a treia ediții!
✨ Felicitări tuturor și ne revedem anul viitor, la o nouă ediție!