Conectează-te cu noi

24 Ore

Continuă protestele la DSP Buzău: activitatea instituției, suspendată pentru două ore

Avatar photo

Publicat

pe

Protestatarii sunt deciși să protesteze până când li se vor soluționa revendicările salariale și amenință că ar putea bloca activitățile de control, notificări și eliberare de avize sanitare, scrie sanatateabuzoiana.ro.

Protestele spontane începute de angajații DSP Buzău în data de 15 noiembrie, cu scopul de a determina guvernanții să găsească soluții pentru a le majora și lor salariile la fel ca celor din CNAS și casele teritoriale, continuă, la fel ca în toate instituțiile similare din țară.

Susținerea ministrului Sănătății, exprimată la întâlnirea cu reprezentanții sindicatelor „Forța Legii” și Sanitas, par să rămână fără acoperire, chiar dacă Alexandru Rafila le-a promis că va face demersuri pentru a le susține revendicările. De altfel, ministrul Rafila a spus atunci, că soluționarea problemei salariaților din DSP-uri și din aparatul tehnic al ministerului „nu ține doar de Ministerul Sănățății, pentru că decizia a fost adoptată în Parlament și tot în Parlament trebuie găsită o soluție și eventual, un calendar de implementare a unei astfel de soluții”.

Astăzi, protestatarii DSP Buzău au trimis ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, precum și Prefectului județului, Daniel Țiclea, o petiție prin care le-au adus la cunoștință nemulțumirile lor referitoare la modalitatea în care le este remunerată activitatea pe care o desfășoară, precum și „discriminarea” la care se simt supuși. Așa cum a subliniat reprezentantul… citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - CS Sporting Lieşti

07-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat

15-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025


Trending