Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Buzău, în calitate de beneficiar, implementează proiectul „Consolidarea și eficientizarea energetică a clădirii corp C1 – Serviciul de Ambulanță Județean Buzău”, inclusiv extindere etaj 2 retras și lucrări conexe, cod SMIS 318284.
Obiectivul general al proiectului este promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Prin îmbunătățirea performanței energetice a clădirii, urmare implementării proiectului, clădirea se va încadra în clasa energetică B după renovarea energetică, față de clasa energetică D deținută în prezent, cu un consum total de energie primară (MWh/an) de 164,93 față de 615,12 înainte de intervenție. Totodată, cantitatea de emisii echivalent CO2 (tCO2/an) se va reduce, după renovarea energetică, de la 117,69 la 15,29.
Obiectiv specific 1: Reducerea consumului anual total de energie primară cu 73% la finalul implementării proiectului, respectiv în cursul anului după finalizarea intervenției de renovare energetică, față de perioada anterioară renovării.
Obiectiv specific 2: Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 87% la finalul implementării proiectului, respectiv în cursul anului după finalizarea intervenției de renovare energetică, față de perioada anterioară renovării.
Rezultate așteptate: 1 clădire care beneficiază de măsuri de creștere a eficienței energetice la finalul implementării proiectului. Consum anual de energie finală pentru încălzire (kWh/an) redus de la 498.950 kWh/an (la începutul implementării proiectului) la 112.590 kWh/an (la finalul implementării proiectului). Consum anual de energie primară din surse regenerabile (kWh/an) crescut de la 31.220,00 kWh/an (la începutul implementării proiectului) la 50.610,00 kWh/an (la finalul implementării proiectului).
Valoarea totală a proiectului este de 13.750.725,74 lei, din care: valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR (85%) 6.009.230,56 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național (13%) 919.058,79 lei, valoarea cofinanțării eligibile a beneficiarului (2%) 141.393,67 lei, valoarea neeligibilă 6.681.042,72 lei.
Perioada de implementare a proiectului este de 32 de luni, respectiv între data de 07.04.2025 și data de 07.12.2027.
Autoritatea de Management pentru Programul Regional Sud-Est 2021–2027: AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ A REGIUNII DE DEZVOLTARE SUD–EST (ADRSE).
Informații suplimentare se pot obține la sediul Consiliului Județean Buzău, manager de proiect – Domnul Liviu Ciolan, telefon 0238/414.112, fax 0238/725.507.