24 Ore
Consolidarea și eficientizarea energetică a clădirii corp C1–Serviciul de Ambulanță Județean Buzău, inclusiv extindere etaj 2 retras și lucrări conexe
Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Buzău, în calitate de beneficiar, implementează proiectul „Consolidarea și eficientizarea energetică a clădirii corp corp C1–Serviciul de Ambulanță Județean Buzău”, inclusiv extindere etaj 2 retras și lucrări conexe, componenta consolidare, cod SMIS 327804.
Proiectul este finanțat prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027, Prioritatea 2 – O regiune cu localități prietenoase cu mediul și mai rezilientă la riscuri, Obiectiv Specific 2.4 – Promovarea adaptării la schimbările climatice, a prevenirii riscurilor de dezastre şi a rezilienței, ținând seama de abordările ecosistemice, Acțiunea 2.2 – Consolidarea clădirilor publice vulnerabile la risc seismic (acțiune strategică).
Obiectivul general al proiectului îl constituie promovarea adaptării la schimbările climatice, a prevenirii riscurilor de dezastre si a rezilienței.
Obiectiv specific: Consolidarea, in decurs de 32 de luni, a 1333 metri pătrați de clădire aflată în clasa de risc seismic RsII. Urmare lucrărilor de consolidare prevăzute în documentația tehnico-economică, clădirea se va încadra în clasa de risc seismic RsIV.
Rezultate așteptate: 1 clădire publică ce beneficiază de lucrări de consolidare (1333 mp) și de clasă de risc seismic îmbunătățită de la RSII la RsIV.
Valoarea totală a proiectului este de 5.889.990,59 lei, din care: valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR (85%) 2.802.109,49 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional (13%) 428.557,90 lei, valoarea cofinanţării eligibile a beneficiarului (2%) 65.932,01 lei, valoarea neeligibilă 2.593.391,19 lei.
Perioada de implementare a proiectului este de 32 de luni, respectiv între data de 05.06.2025 și data de 04.02.2028.

24 Ore2025-12-10Un buzoian și-a înjunghiat fratele după o ceartă. Agresorul a ajuns în arest, iar victima la spital

24 Ore2025-12-10„Fosta cabană de vânătoare a lui Ceaușescu din județul Buzău este scoasă la vânzare

24 Ore2025-12-10ACUM: Tânăr grav rănit într-un accident rutier

24 Ore2025-12-10STOP CERȘETORIEI! – Campanie de informare și responsabilizare civică în municipiul Buzău

24 Ore2025-12-10FOTO: Trotuarele de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu prind contur

24 Ore2025-12-10CCR dă undă verde avalanșei de taxe din ianuarie

24 Ore2025-12-10Coliziune între un camion și un autoturism pe A7, lângă Râmnicu Sărat

24 Ore2025-12-10La mulți ani, Ciprian Petre | Fostul jucător al Gloriei Buzău împlinește 45 de ani








