Conectează-te cu noi

24 Ore

Comoară furată dintr-o biserică veche de 175 de ani și găsită într-un târg din Buzău

Avatar photo

Publicat

pe

Cincizeci de obiecte religioase, care fuseseră furate la începutul acestui an dintr-o biserică din Norvegia, au fost recuperate după ce au fost vândute la un târg de vechituri din Mărăcineni, județul Buzău. Descoperirea a fost făcută de un colecționar de artă care, realizând valoarea și proveniența pieselor, a sesizat imediat autoritățile. Gestul său a fost numit de reprezentanții lăcașului de cult norvegian „miracolul buzoian”.

Bărbatul, un cetățean cu spirit civic din Mărăcineni, a achiziționat lotul de obiecte de la târgul săptămânal la sfârșitul anului 2024. Ajuns acasă, în timp ce curăța piesele, a observat o inscripție care i-a stârnit curiozitatea. O simplă căutare pe internet a dezvăluit că obiectele aparțineau Bisericii Vallset din Norvegia și fuseseră declarate furate. „Le-am luat din târg, le-am pus la curățat în soluție și am descoperit o inscripție. Am intrat pe internet și am descoperit că au fost furate. Am luat legătura cu poliția și am aflat că sunt obiecte de patrimoniu. Este un gest de normalitate, nu am făcut nimic ieșit din comun”, a declarat cumpărătorul.

Lotul de bunuri de patrimoniu includea pahare din argint, o tavă și un sfeșnic din argint masiv, toate purtând însemnele Bisericii Vallset, un lăcaș de cult vechi de 175 de ani. Piesele au ajuns pe piața neagră din România după ce au fost sustrase din Norvegia, însă vigilența cumpărătorului a oprit circuitul ilegal al acestora. Toate obiectele au fost confiscate de la cumpărătorul de bună credință și predate poliției pentru a fi restituite.

Recuperarea a fost posibilă în cadrul Planului național Pandora, prin care polițiștii IPJ Buzău au desfășurat acțiuni de combatere a infracțiunilor contra patrimoniului cultural. Cu sprijinul Direcției de Investigații Criminale, autoritățile române au colaborat cu cele din Norvegia și, în baza unui Ordin European de Anchetă, bunurile au fost înaintate lăcașului de cult prin intermediul Ambasadei Norvegiei în România. Polițiștii continuă acum cercetările pentru a-i identifica pe hoți și a stabili cum au ajuns obiectele în țară, traficul cu bunuri de patrimoniu fiind pedepsit cu închisoare de la 1 la 10 ani.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Publicitate BUZAU.NET

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025 , Scor: 1-1
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025 , Scor: 2-0
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

05-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Petrolul 52 - CSM Râmnicu Sărat

28-11-2025 , Scor: 6-1
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025 , Scor: 1-2


Trending