Conectează-te cu noi

24 Ore

Codul roșu de caniculă, prelungit și miercuri. Avertismentul unui climatolog: ”Ne îndreptăm spre altă normalitate”

Avatar photo

Publicat

pe

Este deja a treia zi în care Buzăul, la fel ca mare parte din țară, fierbe la propriu din cauza celui mai puternic val de caniculă care a lovit vreodată România. Iar veștile de la meteorologi nu sunt deloc bune, scrie sansanews.ro.

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a prelungit avertizarea cod roșu și pentru ziua de miercuri, 17 iulie, pentru cea mai mare parte a țării. Totuși, valul de căldură dă semne că se restrînge, pentru că, dacă azi și mîine sunt doar 3 județe în cod portocaliu, iar restul țării e sub cod roșu, de miercuri scade numărul județelor aflate sub avertizare meteo extremă.

”În Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și în sudul Transilvaniei și al Crișanei, valul de căldură va continua să fie intens. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 22…24 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale. În a doua parte a săptămânii valul de căldură se va restrânge treptat și va slăbi în intensitate, dar va mai fi caniculă și disconfort termic, cu precădere în jumătatea sudică a țării”, transmite ANM.

Specialiștii spun că în acest moment România e polul caniculei din Europa.

„Avem acum un… citește articolul integral pe sansanews.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Afumaţi - AFC Metalul Buzău

30-08-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSC 1599 Şelimbăr

13-09-2025 , Scor: 1-0
11:00
Fotbal, LIGA2

ACSM Politehnica Iaşi - AFC Metalul Buzău

20-09-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSM Olimpia Satu Mare

27-09-2025
17:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS Petrolul 52 2

19-09-2025
17:00
Fotbal, LIGA3

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - CSM Râmnicu Sărat

23-09-2025
17:00
Fotbal, LIGA3

ACS KSE Târgu Secuiesc - CSM Râmnicu Sărat

13-09-2025 , Scor: 3-1


Trending