Spitalul Județean de Urgență Buzău a transmis astăzi un comunicat oficial în legătură cu un incident petrecut în data de 18 mai 2025, în curtea Unității de Primiri Urgențe – SMURD.
Potrivit conducerii spitalului, este vorba despre un conflict izolat între membrii unei familii, în care unul dintre participanți a amenințat cu un obiect ce părea a fi o armă. Evenimentul s-a petrecut în afara spațiilor medicale, în zona curții UPU, și a fost rapid aplanat cu sprijinul autorităților alertate imediat.
Reprezentanții unității medicale subliniază că incidentul nu are legătură cu actul medical sau cu activitatea personalului, fiind un conflict strict personal. Niciun pacient, cadru medical sau vizitator nu a fost rănit ori pus în pericol, iar activitatea medicală s-a desfășurat în condiții normale.
Spitalul condamnă orice act de violență care poate afecta siguranța celor care se află în incinta unității și cooperează cu autoritățile în ancheta care se desfășoară.
⚠️ COMUNICAT DE PRESĂ ⚠️
Privind incidentul petrecut în data de 18 mai 2025, în curtea UPU-SMURD Buzău
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Buzău informează opinia publică cu privire la un incident izolat care a avut loc astăzi, 18 mai 2025, în incinta curții Unității de Primiri Urgențe – SMURD.
În urma unei altercații între membrii unei familii, unul dintre aceștia a amenințat cu un obiect ce părea a fi o armă un alt membru al familiei. Incidentul s-a produs în exteriorul spațiilor medicale, în zona curții UPU, și a fost rapid aplanat cu sprijinul autorităților competente, alertate de urgență 🚓.
‼️ Subliniem că acest incident nu a avut legătură cu activitatea medicală și nu a fost generat de un presupus deficit al actului medical. Conflictul a fost de natură strict personală.
De asemenea, niciun cadru medical, pacient sau aparținător nu a fost rănit ori pus în pericol, iar activitatea unității s-a desfășurat în condiții normale ✅.
Spitalul Județean de Urgență Buzău condamnă cu fermitate orice act de violență sau comportament agresiv care afectează siguranța pacienților, a personalului sau a vizitatorilor. Suntem în contact permanent cu autoritățile și vom oferi sprijin deplin în derularea anchetei ⚖️.
Siguranța tuturor celor care trec pragul spitalului nostru rămâne o prioritate absolută.
Vă mulțumim pentru înțelegere și responsabilitate!
Biroul de Presă
Spitalul Județean de Urgență Buzău
18 mai 2025