24 Ore
Circulația pe A7 Mizil-Pietroasele ar putea fi deschisă la finalul săptămânii
Circulația pe Lotul 2 al autostrăzii Ploiești-Buzău, între Mizil și Pietroasele, ar putea fi deschisă la finele acestei săptămâni, un moment așteptat de șoferi de aproape un an. Deschiderea acestui tronson va permite șoferilor din Buzău să circule neîntrerupt pe autostradă până în Capitală, eliminând timpul pierdut în traficul din Mizil.
Potrivit lui Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, lucrările de montare a ecliselor la podul de la kilometrul 38 s-au încheiat, iar comisia de recepție va evalua tronsonul în perioada 16-17 octombrie. Dacă nu vor fi identificate probleme, circulația ar putea fi deschisă imediat. „Din ceea ce vedem pe teren, 99% se poate deschide circulația, dar până nu vedem 100% totul, nu ne putem pronunța. Dacă totul va decurge bine la momentul recepției, circulația se va deschide ori în ziua respectivă, ori a doua zi”, a declarat reprezentantul CNAIR.
Vești bune vin și de pe șantierul Lotului 3, Pietroasele-Buzău, unde lucrările avansează rapid și ar putea fi finalizate chiar la sfârșitul lunii noiembrie. Odată cu deschiderea acestui segment, se va putea circula neîntrerupt pe autostradă de la București până la Focșani. Constructorii turci (asocierea Nurol-Makyol) au recuperat întârzierile cauzate de contestații și respectă termenul de finalizare.
Mobilizarea pe șantierul lotului Pietroasele-Buzău este una foarte bună, la sfârșitul lunii septembrie stadiul fizic al lucrărilor atingând 81%, cu 319 muncitori și 229 de utilaje active. În prezent, se lucrează la pregătirea bretelelor de acces dinspre orașul Buzău către autostradă, unde se toarnă emulsia necesară pentru așternerea stratului final de asfalt. Finalizarea acestor bretele, programată pentru sfârșitul lunii, va asigura o legătură directă și fluidă între Buzău și noua autostradă.

24 Ore2025-12-05Mamă și fiică, bătute în casa lor de un buzoian

Politic2025-12-05Buzău sub presiune | AUR caută scandal înainte de alegeri

24 Ore2025-12-05Mii de pachete cu dulciuri de Moș Nicolae în parcul Brătianu în această seară

24 Ore2025-12-05Un bătrân în suferință, ținut ore în șir într-o ambulanță blocată în noroi la Mânzălești.

24 Ore2025-12-05Trei unități de învățământ fac angajări în județul Buzău

24 Ore2025-12-05LECȚIA DE ISTORIE: 152 de ani de la nașterea lui Nicolae Vaschide, geniu uitat al științei românești, născut la Buzău

24 Ore2025-12-05Marcel Ciolacu la final de campanie: „Nu am atacat contracandidații, am prezentat soluții pentru Buzău”

Sport2025-12-05Surpriză în Liga Națională, "U" Cluj învinge HC Buzău








