24 Ore
Cine este buzoianul care a obținut o victorie colosală la Jocurile Olimpice de la Paris? Tânărul are zeci de rezultate spectaculoase în spate
Un buzoian a făcut senzație la Paris, unde a obținut o victorie spectaculoasă împotriva unui jucător titrat. Vorbim despre Eduard Ionescu, în vârstă de 19 ani, jucător de tenis de masă, parte din Team Romania și participant la Jocurile Olimpice care se desfășoară la Paris. Într-o intervenție live la Focus TV, marți, sportivul a povestit pe larg despre meciul cu nigerianul Aruna, dar a vorbit și despre volumul mare de muncă a depus pentru a atinge performanța. Tânărul a participat la zeci de competiții la care a obținut rezultate spectaculoase, scrie sansanews.ro.
Edi spune că nu se aștepta să iasă învingător, însă a reușit să întoarcă scorul în favoarea lui. Buzoianul a pornit slab confruntarea și a fost condus cu 0-3 la seturi, dar a revenit fabulos.
Edi se declară mai motivat ca niciodată și promite că va aduce prima medalie de aur a României la tenis de masă. Practic, buzoianul, locul 72 mondial, a dictat ritmul în fața locului 19 mondial.
Încă din anul 2019 tânărul a obținute rezultate spectaculoase. Atunci el a obținut locul doi la Cupa României-cadeți. Și au urmat alte și alte victorii: locul 1 la Campionatul Național pe Echipe-cadeți, locul 1 la Campionatul Național pe Echipe-juniori și multe alte distincții, ajungând în 2024 să obțină victoria spectaculoasă de la Paris, locul doi la Campionatul European U21 și locul 9 la Campionatul mondial… citește articolul integral pe sansanews.ro.

24 Ore2025-12-05Mamă și fiică, bătute în casa lor de un buzoian

Politic2025-12-05Buzău sub presiune | AUR caută scandal înainte de alegeri

24 Ore2025-12-05Mii de pachete cu dulciuri de Moș Nicolae în parcul Brătianu în această seară

24 Ore2025-12-05Un bătrân în suferință, ținut ore în șir într-o ambulanță blocată în noroi la Mânzălești.

24 Ore2025-12-05Trei unități de învățământ fac angajări în județul Buzău

24 Ore2025-12-05LECȚIA DE ISTORIE: 152 de ani de la nașterea lui Nicolae Vaschide, geniu uitat al științei românești, născut la Buzău

24 Ore2025-12-05Marcel Ciolacu la final de campanie: „Nu am atacat contracandidații, am prezentat soluții pentru Buzău”

Sport2025-12-05Surpriză în Liga Națională, "U" Cluj învinge HC Buzău








