Conectează-te cu noi

Sport

VIDEO: CERNĂTEȘTIUL ȘI PĂTÂRLAGELE, EGAL PENTRU…SĂGEATA!?

Avatar photo

Publicat

pe

Runda cu numărul 28 din Liga a IV-a a programat la Cernătești mult așteptatul meci derby, între ocupantele primelor două poziții. Despărțite înainte de joc de două puncte, Știința și Montana ar fi putut lua o opțiune decisivă spre titlu, în condițiile unui succes. Nu a fost să fie, la final rezultând o remiză care menține Pătârlagele pe prima poziție și scoate din cărți aproape definitiv pe gazde, cu două etape înainte de final.

Jocul a fost unul influențat de miză, care i-a apăsat pe cei 25 de combatanți. Oaspeții au început cu Piștea, căpitanul obișnuit de echipă, pe bancă, el fiind accidentat și forțat doar în ultimile minute de joc. Tot absenți din cauza accidentărilor au fost și Irinel Voicu, Alex Cârstea sau Scarlat, piese grele în angrenajul ”muntenilor”. Astfel, antrenorul Lixăndroiu a fost nevoit să recurgă la improvizații, în special pe benzile laterale ale defensivei.

Interesant și duelul dintre Marius Mindileac și Andrei Goicea, doi portari buni, cu experiență, care au arătat calitate prin câteva intervenții reușite. Scorul a  fost deschis de Iulian Manole pentru gazde, care au condus la limită la pauză. În repriza a doua, ”vulpoiul” Valentin Lungoci a speculat o eroare defensivă colectivă a Științei și a marcat golul egalizator, stabilind totodată scorul final. Asta deși a doua parte a fost dominată de amfitrioni, care au ratat câteva ocazii bune de gol.

Se termină 1-1 și profită TEAM Săgeata, care a depășit pe Voința Lanurile chiar la ea acasă,cu un categoric 5-1. La vârf, situația s-a strâns – Pătârlagele și Săgeata se află la egalitate de puncte, iar scorul din întâlnirile directe este de asemenea egal (3-2 pentru ”munteni” la Săgeata, 3-2 pentru oaspeți la Pătâragele). În aceste condișții, un +9 la golaveraj păstrează echipa manageriată de inimosul Costin Oprea pe prima poziție, cu două etape înainte de final. Peste fix o săptămână totul  se va clarifica. Miercuri, Montana dă piept cu Pescărușu Luciu, iar pe Săgeata o așteaptă Luceafărul Maxenu. În epilogul rundei Montana merge la Nehoiu, iar Săgeata se va duela cu Metalul Buzău 2. Campioana se va lupta în dublă manșă de baraj cu Hamangia Baia, câștigătoarea campionatului în județul Tulcea.HAI ,BUZĂUL!

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL


Dacă ești pasionat de sport, te așteptăm să te înscrii în grupul de WhatsApp SPORTUL BUZOIAN (click aici pentru a te înscrie). Suntem singura publicație din Buzău care afișăm rezultatele în timp real din fotbalul județean. Dacă dorești să vezi partidele trasmise în direct, ABONEAZĂ-TE la canalul nostru de YOUTUBE. Vă stăm la dispoziție și pe e-mail la adresa contact@buzau.net

17:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Râmnicu Sărat - ACS Voinţa Limpeziş

19-04-2024 , Scor: 3-1
17:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Unirea Braniştea - AFC Metalul Buzău

20-04-2024
13:30
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

Gloria Buzău - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc

21-04-2024
19:00
Fotbal, LIGA2

Gloria Buzău - CS Corvinul 1921 Hunedoara

25-04-2024
11:00
Fotbal, LIGA2

Gloria Buzău - CS Mioveni

28-04-2024
17:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

Petrolul Berca - Stiinta Cernatesti

20-04-2024
15:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

Gloria Vadu Pasii - Montana Patarlagele

20-04-2024

17:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Râmnicu Sărat - ACS Voinţa Limpeziş

19-04-2024 , Scor: 3-1
17:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Unirea Braniştea - AFC Metalul Buzău

20-04-2024
13:30
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

Gloria Buzău - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc

21-04-2024
19:00
Fotbal, LIGA2

Gloria Buzău - CS Corvinul 1921 Hunedoara

25-04-2024
11:00
Fotbal, LIGA2

Gloria Buzău - CS Mioveni

28-04-2024
17:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

Petrolul Berca - Stiinta Cernatesti

20-04-2024
15:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

Gloria Vadu Pasii - Montana Patarlagele

20-04-2024


Trending