Conectează-te cu noi

24 Ore

Centrul intermodal de transport din Buzău este gata!

Avatar photo

Publicat

pe

Lucrările de realizare a primului Centrul intermodal de transport din muncipiul Buzău au fost finalizate, iar obiectivul va fi recepționat, în curând, de către Primărie, scrie buzaumedia.ro.

Stația de transport a fost construită pe Calea Eroilor, în locul fostului poligon auto și cuprinde, pe lângă un ”Park&Ride”, și un terminal destinat transportului public în comun. Pentru acest proiect, Primăria Buzău a primit aproape trei milioane de euro din partea Uniunii Europene. Conceptul ”Park&Ride” presupune lăsarea mașinii proprii în parcare și continuarea drumului prin oraș cu mijloacele de transport în comun sau cu bicicleta electrică.

Centrul intermodal este alcătuit dintr-o clădire administrativă, cinci peroane acoperite destinate debarcării călătorilor care tranzitează terminalul, o zonă de parcare pentru autovhiculele personale, dar şi pentru autocare şi două staţii de încărcare pentru autobuzele electrice.

Peroanele sunt prevăzute cu rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, dar și tabele eletronice de informare a călătorilor.

De asemenea, în stația intermodală de transport, călătorii vor mai putea beneficia de rasteluri de biciclete pentru lăsarea bicicletelor proprii, dar şi pentru închirierea de biciclete, de săli de așteptare, sisteme ticketing, acces liber la internet, de grupuri sanitare şi de alte dotări specifice.

Cel mai probabil, după recepționarea obiectivului, vor fi stabilite și ce autobuze ale Trans Bus, care circulă,… citește articolul integral pe buzaumedia.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Afumaţi - AFC Metalul Buzău

30-08-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSC 1599 Şelimbăr

13-09-2025 , Scor: 1-0
12:30
Fotbal, LIGA2

ACSM Politehnica Iaşi - AFC Metalul Buzău

20-09-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSM Olimpia Satu Mare

27-09-2025
17:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS Petrolul 52 2

19-09-2025 , Scor: 2-1
17:00
Fotbal, LIGA3

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - CSM Râmnicu Sărat

23-09-2025
17:00
Fotbal, LIGA3

ACS KSE Târgu Secuiesc - CSM Râmnicu Sărat

13-09-2025 , Scor: 3-1


Trending