În perioada 19–21 decembrie, Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” din Buzău va găzdui cea de-a XV-a ediție a Trofeului „Buzăul Sportiv”, una dintre cele mai importante și longevive competiții dedicate fotbalului juvenil din județ, scrie buzaul-sportiv.ro.
Evenimentul este organizat de SCM Gloria Buzău, în parteneriat cu CS Luceafărul București, prin promotorul Alexandru Mihai, și beneficiază de sprijinul logistic al Buzăul Sportiv. Turneul se va desfășura la șase categorii de vârstă, pentru copii născuți în anii 2019, 2018, 2017, 2016, 2015 și 2014. Arbitrajul va fi asigurat de Asociația Județeană de Fotbal Buzău, asigurând un cadru profesionist și corect pentru toate partidele, iar Consiliul Județean Buzău a pregătit ca în fiecare an surprize micuților câștigători.
Cea mai mare ediție din istoria Trofeului „Buzăul Sportiv” a avut loc în această vară, pe stadionul Gloria și la baza sportivă „Galactic” din vecinătatea Parcului Crâng. În perioada 8–10 august, la ediția a XIV-a, au participat peste 80 de echipe din patru țări, distribuite pe opt categorii de vârstă, însumând peste 800 de tineri fotbaliști, un record absolut pentru competiție.
Înscrierile pentru ediția de iarnă, a XV-a, au început deja și pot fi realizate pe platforma oficială www.trofeulbuzaulsportiv.ro sau telefonic la 0771.781.737.
Trofeul „Buzăul Sportiv” rămâne cea mai mare competiție de… citește articolul integral pe buzaul-sportiv.ro.
Dacă ești pasionat de sport, te așteptăm să te înscrii în grupul de WhatsApp SPORTUL BUZOIAN (click aici pentru a te înscrie). Suntem singura publicație din Buzău care afișăm rezultatele în timp real din fotbalul județean. Dacă dorești să vezi partidele trasmise în direct, ABONEAZĂ-TE la canalul nostru de YOUTUBE. Vă stăm la dispoziție și pe e-mail la adresa contact@buzau.net
| 11:00 | Fotbal, LIGA2 CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău08-11-2025 , Scor: 0-2 |
| 11:00 | Fotbal, LIGA2 AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti22-11-2025 , Scor: 1-1 |
| 11:00 | Fotbal, LIGA2 CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău29-11-2025 , Scor: 2-0 |
| 11:00 | Fotbal, LIGA2 AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ06-12-2025 |
| 14:00 | Fotbal, LIGA3 CSM Râmnicu Sărat - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila05-12-2025 , Scor: 1-4 |
| 14:00 | Fotbal, LIGA3 ACS Petrolul 52 - CSM Râmnicu Sărat28-11-2025 , Scor: 6-1 |
| 14:00 | Fotbal, LIGA3 CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc21-11-2025 , Scor: 1-2 |


















