În Duminica Sfinților Români, 18 iunie 2023, la Mănăstirea Găvanu din comuna buzoiană Mânzălești, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și...
Proprietarii „Casei Boierului din Deal” anunță, pentru vineri, 30 iunie, un nou eveniment deosebit, pentru care se pregătesc intens cu meniuri de degustare și un pairing...
Primul contact cu școala, cu doamna învățătoare, i-a adus primul gând că, într-o zi, ar putea ajunge chiar ea la catedră. Timpul a trecut și, pe...
Peste 300 de absolvenți de clasa a douăsprezecea ai Colegiului Național Bogdan Petriceicu Hasdeu, însoțiți de rude și prieteni, au participat, astăzi, în jurul prânzului, la...
A terminat cei patru ani de liceu cu media 10, fiind unul dintre cei doi șefi de promoție din acest an ai Colegiului Național ”Mihai Eminescu”....
Zece elevi ai Școlii Gimnaziale „George Emil Palade” au avut ocazia să participe la o activitate nonformală desfășurată în Atena, Grecia, în iunie, în cadrul proiectului...
Este ultima săptămână a anului școlar 2022-2023, un moment prielnic pentru bilanț. Pentru clasa a VIII-a a Colegiului Național „B.P. Hasdeu” bilanțul este un motiv de...
Ajuns la cea de a cincea editie, Festivalul National Concurs de Muzica Populara „Benone Sinulescu”, unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din Romania, va avea...
După ce doi ani Piteștiul a găzduit Retro Aplicația Militară, a venit rândul Buzăului să primească zeci de pasionați ai vehiculelor retro. 25 de vehicule retro...
În contextul Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Protoieria Râmnicu Sărat a organizat un eveniment de...