La acest sfârşit de săptămână, ofițerii specialiști din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară şi Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, împreună cu jandarmi, pompieri şi reprezentanţi ai Centrului...
Ana Simionescu-Smreciu este tânăra din Buzău care a reușit să obțină cea mai mare medie la examenul de bacalaureat, anul acesta. Absolventă a Colegiului Hasdeu, profil...
Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români) a adus multă bucurie duhovnicească obștii de maici de la Schitul Berca din județul Buzău. În biserica „Sfinții...
Colegiul Național „B. P. Hasdeu” din Buzău se află pe primul loc într-un top neoficial național al școlilor din România, conform rezultatelor obținute de elevii săi...
Zilele acestea, OPINIA a adus în fața cititorilor, așa cum face în fiecare an, elevii de 10 sau cu medii foarte apropiate de 10 obținute la...
Un student din Buzău este printre suspecții reținuți în cadrul unui dosar de răsunet, care implică mituirea unui profesor universitar pentru promovarea unor examene. Joi, anchetatorii...
Miercuri, 3 iulie, a fost ziua cea mare pentru absolvenții de clasa a VIII-a, care au aflat rezultatele obținute la cele două probe ale Examenului de...
A doua medie la nivel județean la Evaluarea Națională aparține unei eleve a Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret”. Este vorba despre Alexia Ilinca Butu, după cum...
Alexia Ștefania Bălbărău este numele singurului elev din județul Buzău care a obținut anul acesta rezultatul maxim la Evaluarea Națională. Cu două lucrări perfecte, ea a...
Este artistul neobosit, este fenomenul care are puterea să facă proiecte grandioase, unice pentru un artist independent, reușind să interpreteze mai multe genuri muzicale, să creeze...