24 Ore
Buzoian de 48 de ani, prins cu 125 km/h în localitate. 4 luni pieton
Poliţiştii sunt prezenţi în trafic în fiecare zi pentru siguranţa dumneavoastră.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, ca urmare a neregulilor constatate fiind aplicate 201 sancţiuni contravenţionale.
Pentru că nu au respectat regimul legal de viteză, 71 de conducători auto au fost sancţionaţi de poliţişti, iar 4 dintre ei au predat permisele pentru 90, respectiv 120 de zile.
Cea mai mare viteză înregistrată– 125 km/h a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui bărbat de 48 de ani, din Vernești, depistat la volanul autoturismului pe DJ205, în localitatea Vernești.
De asemenea, polițiștii au mai reținut 5 permise de conducere pentru neacordarea priorității de trecere, pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și pentru adoptarea unui comportament agresiv în trafic.
Conducătorii auto au fost sancţionaţi şi pentru neportul centurii de siguranță (29), pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu defecţiuni tehnice (3), dar şi pentru alte abateri în trafic (51).
Polițiștii rutieri au acționat pe linia prevenirii evenimentelor rutiere în care ar putea fi implicați pietonii. Pentru că nu au respectat regulile rutiere și și-au pus în pericol viața, 25 participanți la trafic din această categorie au fost sancționați contravențional.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 30.000 de lei.
De asemenea, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier.

24 Ore2025-11-02PRIMELE IMAGINI: Explozie puternică într-un bloc din Râmnicu Sărat | 50 de persoane s-au autoevacuat

24 Ore2025-11-02Accident mortal pe DN 2, în județul Buzău: Trafic oprit complet

24 Ore2025-11-02Peste 40 de mii de copii din România trăiesc drama despărțirii de părinți

Locuri de muncă Buzău2025-11-02ANGAJĂRI BUZĂU: Specialiști în construcții, mecanici și șoferi, personal administrativ și muncitori calificați/necalificați

24 Ore2025-11-02Noile reguli pentru plata amenzilor de trafic! | Proceduri simplificate și accesibile

Sport2025-11-02Metalul Buzău zdrobește Muscelul Câmpulung și se apropie de play-off

Sport2025-11-02LIGA5: Rezultatele etapei a IX-a la pauză și la final

24 Ore2025-11-02Va amintiți de ea? In urma cu 36 de ani aripile Mihaelei Runceanu au fost frânte








