Cultural/Educație
Buzăul rămâne fără media 10 la Bac, și după contestații!
Nici după soluționarea contestațiilor, niciun candidat, din județul Buzău, nu a obținut media 10, la examenul de bacalaureat, din acest an. În județul Buzău au fost înregistrate aproape 1.400 de cereri de recorectare a lucrărilor, cele mai multe la proba la română. Absolventa Colegiului Hasdeu, care a obținut cea mai mare medie din județ, 9,90, a depus contestație la română, dar tot nu a reușit să ia media 10. Tânăra obținuse inițial 9,70, iar după contestații a fost notată cu 9,85. Astfel, media finală, și cea mai mare din județ, este 9,95. Și alți absolvenți s-au ales cu medii mai mari după recorectarea tezelor. Un absolvent de la Colegiul Mihai Eminescu din Buzău, notat cu 8,60 la română, a obținut în final nota 9,80. Contestațiile au fost cu adevărat cu noroc pentru tinerii care au promovat examenul după contestații. De exemplu, un absolvent al Colegiului Economic, care obținuse 4,45 la proba la română, a fost notat cu 5 după contestații, ceea ce i-a adus media 6,01, adică diploma de bacalaureat. După contestații, rata de promovare din județul Buzău a ajuns la 77,06 la sută, scrie buzaumedia.ro.

24 Ore2025-11-02PRIMELE IMAGINI: Explozie puternică într-un bloc din Râmnicu Sărat | 50 de persoane s-au autoevacuat

24 Ore2025-11-02Accident mortal pe DN 2, în județul Buzău: Trafic oprit complet

24 Ore2025-11-02Peste 40 de mii de copii din România trăiesc drama despărțirii de părinți

Locuri de muncă Buzău2025-11-02ANGAJĂRI BUZĂU: Specialiști în construcții, mecanici și șoferi, personal administrativ și muncitori calificați/necalificați

24 Ore2025-11-02Noile reguli pentru plata amenzilor de trafic! | Proceduri simplificate și accesibile

Sport2025-11-02Metalul Buzău zdrobește Muscelul Câmpulung și se apropie de play-off

Sport2025-11-02LIGA5: Rezultatele etapei a IX-a la pauză și la final

24 Ore2025-11-02Va amintiți de ea? In urma cu 36 de ani aripile Mihaelei Runceanu au fost frânte








